Șefa Comisiei de la Veneția îi dă dreptate lui Nicușor Dan în contextul anulării alegerilor. ”Aceasta este principala provocare”

Șefa Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, a ținut să-i dea dreptate președintelui Nicușor Dan privind ”principala provocare” evidențiată de anularea alegerilor prezidențiale din România în 2024.
Irina Dumitrescu
21 oct. 2026, 14:09
Șefa Comisiei de la Veneția îi dă dreptate lui Nicușor Dan în contextul anulării alegerilor. ”Aceasta este principala provocare”

Președinta Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, una dintre cele mai respectate voci ale dreptului constituțional european, a ținut marți, un discurs în cadrul ”Rule of Law Forum”, desfăşurat la Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” din București. Cu acest prilej, șefa Comisiei de la Veneția a ținut să-i dea dreptate președintelui Nicușor Dan privind ”principala provocare” evidențiată de anularea alegerilor prezidențiale din România în 2024.

”Mai recent, experienţa României legată de anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a constituit un prilej important pentru ca, în cadrul Comisiei de la Veneţia, să reflectăm asupra noilor provocări la adresa securităţii naţionale care ar putea afecta toate democraţiile noastre. Comisia a adoptat, în cele din urmă, un raport care, fără a evalua decizia Curţii Constituţionale, stabileşte principii generale ce ar putea fi luate în considerare şi de către alte autorităţi naţionale care se confruntă, în acest an, cu ameninţări similare la adresa integrităţii procesului electoral. Îi dau dreptate domnului preşedinte (Nicuşor Dan – n.r.). Aceasta este principala provocare pentru democraţia noastră – reţelele de socializare, utilizarea unor noi forme de comunicare – pot afecta integritatea electorală a deciziilor noastre”, a spus Cartabia.

Șefa Comisiei de la Veneția a făcut astfel referire la declaraţiile în care șeful statului român indica reţelele de socializare drept una dintre cele mai importante provocări pentru democraţie.

”Democraţia se confruntă cu o provocare, în opinia mea, cea mai puternică – comunicarea pe reţele sociale. Nu vorbesc de conţinut, vreau să vorbesc doar de cantitate. Cum facem ca principiul fundamental al democraţiei – o persoană, o voce, un vot – să fie păstrat, păstrând şi libertatea de expresie, şi libertatea de asociere, pentru că constatăm că a devenit extrem de ieftin să plăteşti 1.000 de voci care acoperă o voce legitimă. Asta cred că este o chestiune cu care fiecare dintre noi, preocupaţi de democraţie şi statul de drept, trebuie să reflectăm”, a spus Nicușor Dan, tot la ”Rule of Law Forum”, potrivit tvrinfo.

Citește și Cristela susține că ea a fost artizana ascensiunii lui Călin Georgescu pe ”rețele”. ”Eu am fost rușii și boții. Stăteam până pe la 4 sau 5 dimineața”

Marta Cartabia a vorbit despre alte noi provocări la adresa statului de drept, între care puterea exercitată de actori privaţi prin intermediul algoritmilor şi al platformelor digitale.

”Permiteţi-mi să subliniez câteva dintre principalele provocări contemporane la adresa statului de drept. Aş dori să scot în evidenţă trei aspecte. Primul – puterea fără limite. Limitele juridice ale exercitării puterii – indiferent de cine o deţine, inclusiv autorităţile alese – sunt inerente democraţiei şi constituie, de fapt, o precondiţie pentru funcţionarea oricărui regim democratic. Cu toate acestea, importanţa şi însăşi existenţa unor astfel de limite nu mai pot fi considerate de la sine înţelese. O cultură difuză a puterii nelimitate şi necontrolate reprezintă una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă statul de drept. În al doilea rând, noile forme de putere. Puterea nu mai este exercitată doar în cadrul guvernelor şi al parlamentelor. Ea este exercitată, de asemenea, prin intermediul algoritmilor, al platformelor digitale şi de către actori privaţi ale căror decizii afectează milioane de cetăţeni în moduri adesea invizibile şi opace. Acest lucru ridică o întrebare presantă: în ce măsură pot fi aplicate principiile statului de drept acestor noi forme de putere? În al treilea rând, restabilirea statului de drept. Unele ţări au ieşit dintr-o perioadă de regres democratic – chiar aici, în Europa – şi întreprind acum reforme delicate pentru a repara instituţiile afectate”, a declarat, la același eveniment, președinta Comisiei de la Veneția.

În opinia Martei Cartabia, regresul statului de drept are şi o cauză legată de mentalitatea conform căreia majoritatea care câştigă alegerile poate impune deciziile sale fără să ţină cont de opoziţie şi de minorităţi, fără să le includă în procesul de deliberare:

”Această mentalitate contravine principiului statului de drept şi reprezintă o înfrângere pentru democraţie. Este adevărat că alegerile libere şi corecte conferă legitimitate guvernelor, însă nu trebuie să uităm că în majoritatea ţărilor rata absenteismului la vot este extrem de ridicată, iar tinerii sunt, de cele mai multe ori, cei care aleg să nu se prezinte la urne. Este vorba despre aceiaşi tineri care protestează în multe ţări din Europa – inclusiv în Italia – şi din întreaga lume, cerând guvernelor să ia în considerare problemele lor, îngrijorările legate de viitor şi solicitările pe care le au, şi să răspundă acestora. O ţară democratică, guvernată de statul de drept, nu poate rămâne surdă la vocea tinerei generaţii şi nu poate perpetua mentalitatea conform căreia câştigătorul ia totul”.

Citește și VIDEO Cristela Georgescu, interviu halucinant acordat influencerului Mario Nawfal. ”În România este tiranie, care crește pe zi ce trece” / ”So much bruiaj” / Cere ajutorul SUA în favoarea fostului candidat

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Nu arunca facturile și actele vechi înainte să verifici termenele. Unele documente trebuie păstrate toată viața
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT