Şeful arhitecţilor din Bucureşti, către Firea: Bucureştiul este un oraş unde dacă intri cu buldozerul, o păţeşti ca Ceauşescu

Şeful arhitecţilor din Bucureşti, Şerban Sturdza, i-a transmis o scrisoare dură primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, care a schimbat denumirea parcului Herăstrău cu o rapiditate demnă de o cauză mai bună.
Filip Stan
20 dec. 2017, 20:49
Şeful arhitecţilor din Bucureşti, către Firea: Bucureştiul este un oraş unde dacă intri cu buldozerul, o păţeşti ca Ceauşescu

„Am remarcat promptitudinea absolută cu care Primăria Bucureștilor a schimbat numele a jumătate din Șoseaua Kiseleff și al parcului Herăstrău în Mihai I de România. Așa o grabă, nu s-a mai văzut de la sfârșitul anilor 40 – începutul anilor 50. Atunci când comuniștii au încercat să șteargă vechea istorie și să denumească locurile după cum devenea cazul. Vedeți dumneavoastră, doamnă Primar General, chestiunea este că Bucureștii sunt un oraș unde dacă intri cu buldozerul, o pățești, într-un final, ca Ceaușescu. Asta este valabil și pentru buldozerul ideologic. Sau dogmatic. Sau cum vreți să-i spuneți. În timp, sper să înțelegeți.

Dincolo de toate, însă, apare o problemă. Probabil că nu știți, încă, dar a fi bucureștean înseamnă a purta cu mândrie un bagaj de tradiții care țin de mentalul colectiv și care nu se pot șterge peste noapte. Șoseaua Kiseleff rămâne Șoseaua Kiseleff, iar parcul Herăstrău rămâne tot Herăstrău, dincolo de hotărârile de pe o zi pe alta ale Primăriei”, scrie Şerban Sturdza în scrisoarea adresată Gabrielei Firea.

„Asta nu înseamnă, însă, că Regele Mihai nu merită să dea numele unui bulevard din București (atenție!, Șoseaua Kiseleff rămâne Șosea, oricât vă luptați domnia voastră să o bulevardizați). Ba o merită chiar din plin! Așa cum au meritat-o și Maniu și Mihalache. Dar străzile care au primit numele lor au fost construite pe timpul comunismului și au fost numite în consecință. Drept pentru care, bucureștenii au fost foarte receptivi la schimbare. Nimeni nu ținea foarte mult la numele 1 Mai și Militari. Dar adoră Herăstrău. Și Șoseaua Kiseleff. Și, poate nu puteți înțelege – asta e, viața se vede altfel prin hublou, dar nu vor renunța niciodată la ele. De ce nu ați încercat, de exemplu, să schimbați numele Șoselei Pantelimon în Bulevardul Regele Mihai?

În plus, nu vreau să mă gândesc ce o fi în Eternitate. Carol I nu are decât un parc, și este fondatorul României moderne. Ștefan cel Mare nu are decât o șosea, iar Mihai Bravu o șosea și o piațetă de trecere. Cât despre Iancu de Hunedoara, are o stradă și ridică pretenții asupra Pieței Iancului. Nici măcar Decebal nu își trece în portofoliu mai mult de o stradă. Pe când Regele Mihai are deja un bulevard, o piață și cel mai mare parc al Bucureștiului!

Distinsă Doamnă Primar General, schimbările acestea peste noapte nu duc la nimic bun. Bucureștenii se întreabă, mai mult ca sigur, unde va fi bulevardul Ion Iliescu, piața Șerban Nicolae sau parcul Nicolicea – deie Cel De Sus să se întâmple cât mai târziu!

Măcar e bine că ați renunțat la schimbarea numelui Pieței Victoriei. Singura legitimitate pe care o aveți, în acest caz, este să o redenumiți Piața Victoriei Asupra Bucureștenilor.

În final, nu pot decât, totuși, să mă bucur. Pentru că e mai mult decât evident că aveți timp și energie. Dar dincolo de titlul de Naș General al Bucureștilor, la care aspirați cu multă îndreptățire, v-aș rămâne profund recunoscător dacă, printre eforturile onomastice, v-ați apleca și asupra celor mai bine de 20 de adrese oficiale, rămase fără răspuns, ale OAR București și care v-au fost adresate în ultimul an și jumătate”, conchide Şerban Sturdza.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Cât de mare a crescut fiul lui Ianis Hagi! Imagini superbe cu Giorgios
Fanatik.ro
”Este un coșmar fără sfârșit”. Presa din Italia, dărâmată după ce ”squadra azzurra” a ratat a treia calificare consecutivă la Cupa Mondială
Capital.ro
Schimbări la obținerea permisului auto și a unei noi categorii. Reforma intră în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Unde se aplică
Playtech.ro
Măsurile de raționalizare în caz de penurie de carburanţi. Ordinea în care se vor aplica dacă se declară situaţie de criză
Adevarul
Nota de plată a partidelor: cine a încasat cei mai mulți bani de la stat și pe ce au fost cheltuiți
wowbiz.ro
Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia care i-a fost alături Codruței Filip a dezvăluit TOTUL despre infidelitate... Vezi mai mult
iamsport.ro
Surpriză! Gică Popescu a dezvăluit ce națională va susține la Mondial, în absența României
MediaFlux
1 Aprilie, Ziua Internaţională a Păcălelilor. Obiceiuri, tradiţii și farse celebre în lume
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj