Şeful DNA, despre fuga din ţară a lui Sorin Oprescu şi a Elenei Udrea: Procurorii nu au nicio atribuţie după rămânerea definitivă a hotărârilor judecătoreşti de condamnare

Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a declarat că procurorii anticorupţie nu au atribuţii după ce judecătorii s-au pronunţat definitiv într-un dosar, el făcând referire la fuga din ţară a unor inculpaţi cum sunt Sorin Oprescu şi Elena Udrea.
Filip Stan
23 mai 2022, 17:10
Şeful DNA, despre fuga din ţară a lui Sorin Oprescu şi a Elenei Udrea: Procurorii nu au nicio atribuţie după rămânerea definitivă a hotărârilor judecătoreşti de condamnare

Întrebat dacă procurorii DNA pot interveni înainte de fuga din ţară a unor persoane care aşteaptă decizia judecătorilor în anumite dosare, cum ar fi cazurile Elena Udrea şi Sorin Oprescu, procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a explicat că procurorii nu au astfel de atribuţii.
”Procurorii au anumite atribuţii şi competenţe prevăzute în mod expres prin lege. Principala atribuţie a procurorilor şi a procurorilor DNA este efectuarea urmăririi penale în cauzele de mare corupţie şi medie corupţie şi susţinerea dosarelor noastre în instanţa de judecată. Procurorii, şi nici procurorii DNA, nu au nicio atribuţie după rămânerea definitivă a hotărârilor judecătoreşti de condamnare, nu au nicio atribuţie pentru a stopa sau a urmări persoanele condamnate definitiv, inclusiv persoanele condamnate pentru dosare de mare corupţie”, a declarat şeful DNA Crin Bologa, la Prima TV.

Şeful DNA s-a referit la cazul Cristian Popescu Piedone, care a fost ridicat de pe aeroport când intenţiona să părăsească ţara, Bologa afirmând că acţiunea a avut loc pentru a i se aduce acestuia la cunoştinţă calitatea de suspect într-un nou dosar.

„În dosarul la care faceţi trimitere, la care procurorul DNA a dus cu mandat de aducere pe unul dintre inculpaţi la sediul DNA această măsură nu a fost luată de procuror pentru a împiedica să fugă pe cel care era judecat pentru alte fapte de corupţie, în instanţă. Pur şi simplu procurorul aflând că persoana în cauză vrea să plece din România, a apreciat că pentru buna desfăşurare a anchetei pe care o face într-un alt dosar penal şi pentru a-i aduce acestuia la cunoştinţă calitatea de suspect este necesară prezenţa acestuia la DNA. Au fost două dosare care s-au suprapus. Nu am luat aceatsă măsură, aducerea cu mandat de aducere pentru a-l împiedica să se sustragă dintr-un dosar în care se aştepta o hotărâre, o condamnare sau o achitare, nu se ştia. Era condamnat în primă instanţă”, a mai afirmat Bologa, citat de news.ro.

O acţiune similară a avut loc în cazul lui Nelu Iordache, susţine Bologa.
„Noi am mai procedat astfel într-un dosar pe care îl avem pe rol, a fost trimis între timp în judecată, cu o altă persoană condamnată definitiv, în care s-a luat măsura controlului judiciar. Tot din aeroport l-am luat pe fostul patron Blue Air, Nelu Iordache. Şi acolo nu am luat aceatsă măsură a controlului judiciar pentru a nu scăpa de o condamnare într-un dosar, ci pentru că procurorul de caz a apreciat că este necesară această măsură pentru a efectua urmărirea penală în dosarul care îl priveşte”, a menţionat procurorul şef al DNA.

În ceea ce o priveşte pe Elena Udrea, Bologa a explicat că procurorii DNA au cerut măsura controlului judiciar, însă aceasta a fost respinsă de instanţă.

„Nu putem lua măsuri în dosare aflate pe rolul instanţei de judecată, în schimb putem propune astfel de măsuri.  În dosarul în care inculpata Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă, noi după această condamnare am solicitat judecătorului să ia faţă de aceasta măsura controlului judiciar, care o împiedica să fugă din ţară, cu interdicţia de a părăsi teritoriul României. A fost respinsă această măsură cerută de către noi, noi am atacat soluţia în instanţă şi ne-a fost respinsă şi calea de atac. Judecătorii au apreciat că nu au elemente suficiente care să arate că inculpata doreşte să plece din ţară sau să se sustragă, cu toate că noi aveam un precedent cu privire  la acelaşi inculpat”, a mai declarat Bologa.

Întrebat, de asemenea, dacă în cazul Oprescu ar fi trebuit că ceară măsura controlului judiciar, Bologa a explicat că nu au existat motive.

„În cazul Sorin Oprescu dosarul a fost amânat în  mai multe rânduri şi cred că nici procurorul de şedinţă şi nici judecătorii nu au avut indicii că inculpatul s-ar sustrage. Dacă ar fi avut indicii că s-ar sustrage de la judecată, de fapt nu s-a sustras de la judecată, a plecat înainte de pronunţare”,  a precizat Bologa.

În plus, şeful DNA a explicat că nu are date despre momentul în care Sorin Oprescu a plecat din ţară.
”Nu ştim şi nu avem astfel de informaţii”, a afirmat Bologa.

Crin Bologa a mai fost întrebat dacă DNA are vreo implicare în aducerea în ţară a lui Oprescu şi Udrea, el răspunzând că nu are astfel de atribuţii.

”DNA nu are nicio atribuţie în acest sens şi nici implicare. Se emit mandate de arestare de către instanţă”, a declarat Crin Bologa.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un avion a rămas blocat sub podul din Otopeni. Totul a fost filmat
Fanatik.ro
S-au terminat banii! Cutremur în SuperLigă: două cluburi sunt pe marginea prăpastiei după ce au rămas fără finanțare: „Situația este disperată”
Capital.ro
Două camere încălzite la fel, dar cu temperaturi diferite. Ce a făcut diferența
Playtech.ro
Cât poate câștiga un român ca șofer de TIR în Spania. De ce unii renunţă în ciuda sumei destul de mari
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Vlad Bălțățeanu este audiat vineri de procurori. Principalul suspect în cazul Valentinei este cercetat pentru omor calificat
iamsport.ro
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
MediaFlux
Horoscop 9 octombrie 2026. Vinerea marilor surprize! Patru zodii pot avea noroc la bani, iar o veste schimbă planurile de weekend
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte