Şeful INML, audiat în dosarul în care medicul Brădişteanu este acuzat de favorizarea lui Năstase

Directorul INML, Dan Dermengiu, şi fostul şef al Serviciului de Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei Constantin Stoian au fost audiaţi, joi, de magistraţii instanţei supreme în dosarul în care medicul Şerban Brădişteanu este judecat pentru că l-ar fi favorizat pe Adrian Năstase.
Iulian Tudor
14 nov. 2013, 17:38
Şeful INML, audiat în dosarul în care medicul Brădişteanu este acuzat de favorizarea lui Năstase

Dan Dermengiu a dat joi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o declaraţie de martor în dosarul în care medicul Şerban Brădişteanu este judecat pentru că ar fi încercat tergiversarea punerii în executare a deciziei din iunie 2012 de condamnare a lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calităţii”.

Dermengiu le-a spus judecătorilor că a primit solicitări atât din partea Spitalului Floreasca, cât şi din partea ofiţerilor de poliţie ca INML să facă o expertiză în cazul lui Adrian Năstase, în urma căreia să se poată spune cu claritate dacă acesta poate fi sau nu transferat de la unitatea medicală în care fusese internat după tentativa de sinucidere la un spital penitenciar. El a precizat că în răspunsul transmis a arătat că instituţia pe care o conduce nu poate efectua expertize medico-legale decât în baza unor solicitări adresate strict de o instanţă de judecată.

Directorul INML a adăugat că la momentul la care a primit solicitarea din partea instanţei pentru efectuarea unei expertize în cazul lui Năstase, fostul premier fusese deja transferat la un spital penitenciar, astfel că expertiza nu a mai avut loc.

CITEŞTE ŞI Năstase: Oare l-o fi sunat Băsescu pe Brădişteanu acum un an să vadă ce face fostul vecin?

Şi fostul şef al Serviciului de Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei Constantin Stoian a dat joi o declaraţie de martor în faţa judecătorilor instanţei supreme, el arătând că în tentativele sale şi ale colegilor lui de a obţine un răspuns clar cu privire la posibilitatea transferării lui Adrian Năstase într-un spital penitenciar a întâlnit piedici ale unor reprezentanţi ai Spitalului Floreasca.

„Toţi ne dădeau nişte răspunsuri din alea… Nu şi-a asumat nimeni răspunderea pentru răspunsuri concrete. Brădişteanu este cel care nu dorea să ofere un răspuns clar la întrebările noastre privind transferarea lui Adrian Năstase. Am înţeles totodată că doctorul Lascăr îşi dăduse acordul pentru transfer… M-am simţit obstrucţionat de spital, în acţiunea de transferare (a lui Adrian Năstase la un spital penitenciar, n.r.), pentru că mi-am dat seama că motivele doctorilor, inclusiv ale doctorului Brădişteanu, nu erau aşa întemeiate. Mi-am pus semne de întrebare atunci când doctorul Lascăr şi-a dat avizul pentru transfer”, a spus Stoian în faţa instanţei.

Acesta a mai arătat că instrucţia celor doi ofiţeri care au mers la locuinţa lui Năstase pentru a pune în executare mandatul şi a altor patru agenţi care i-au însoţit pe aceştia în acţiune a fost făcută în prezenţa directorul general adjunct al Poliţiei Capitalei de la acea vreme, Gheorghe Dumitru, care la rândul lui îl ţinea la curent despre acest caz pe secretarul de stat din Ministerul de Interne.

CITEŞTE ŞI Noi martori în dosarul Brădişteanu. Audieri importante în privinţa spitalizării lui Adrian Năstase

Stoian a precizat că, la cererea avocaţilor, nu a vorbit niciodată personal cu medicul Brădişteanu. Discuţiile cu acesta aveau loc prin ofiţerii desemnaţi la faţa locului, care-i transmiteau cele comunicate de Brădişteanu.

„Ofiţerul Iorga mi-a transmis la un moment dat că doctorul Lascăr i-a spus că doctorul Brădişteanu este cel care nu doreşte să ofere un răspuns clar la întrebările noastre”, a menţionat Stoian.

Acesta a mai arătat că paza a fost asigurată în permanenţă la Spitalul Floreasca după aducerea lui Năstase în serviciul de urgenţă şi a precizat că pe drumul spre unitatea sanitară, în ambulanţă se afla cel puţin un ofiţer al poliţiei.

Avocaţii lui Brădişteanu au cerut instanţei să admită audierea mai multor persoane, între care a lui Robert Turcescu, a purtătorului de cuvânt al Spitalului Floreasca, medicul Bogdan Opriţa, şi lui Gheorghe Dumitru. Instanţa a admis audierea ca martori doar a ultimilor doi, pe motiv că discuţia telefonică avută cu Turcescu a fost recunoscută de medic şi nu a fost contestată. Judecătorii instanţei supreme au dispus citarea pentru termenul următor a lui Gheorghe Dumitru şi a medicului Bogdan Opriţa.

Instanţa supremă va relua audierile în acest caz în 13 decembrie.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
„Getafe nu e Auda! Când atacă spre Peluza Nord, Craiova este la nivelul locului 7 din La Liga”. Editorial din tribuna oltenească
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT