Selena Gomez, probleme după TRANSPLANTUL DE RINICHI. Motivul pentru care a fost operată DE DOUĂ ORI

Selena Gomez a povestit că a fost îngrozită când a simţit că rinichiul care îi fusese transplantat se mişca. Vedeta a ajuns de urgenţă în sala de operaţii.
Filip Stan
01 nov. 2017, 15:46
Selena Gomez, probleme după TRANSPLANTUL DE RINICHI. Motivul pentru care a fost operată DE DOUĂ ORI

Selena Gomez a fost supusă în vară unui transplant de rinichi, operaţie care i-a salvat viaţa. Cântăreaţa a apărut în emisiunea „Today” alături de buna sa prietenă, Francia Raisa (29 de ani), cea care i-a donat rinichiul.

Selena Gomez a fost operată de urgenţă. Artista a făcut transplant de rinichi

Selena Gomez a povestit că organismul său a respins iniţial organul străin. După operaţia de transplant, ea a avut câteva simptome neobişnuite în timp ce se odihnea în salon şi a realizat imediat că e o problemă când a simţit că rinichiul nou se mişca: „Încercam să adorm şi când aproape aţipisem, am început să transpir abundent şi să am dureri mari. Strângeam din dinţi. Eram îngrozită”.

Vedeta a ajuns în sala de operaţii, iar doctorii şi-au dat seama că rinichiul i se răsucise în corp, scrie Daily Mail.

„Se pare că una dintre artere a alunecat de la locul ei”, i-a explicat Selena gazdei emisiunii, Savannah Guthrie. „Le sunt recunoscătoare oamenilor care ştiu ce au de făcut în astfel de situaţii”, a precizat Selena Gomez.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT