Semnale radio „ciudate” provenind de la o stea apropiată, detectate de cercetători

Astronomii americani au detectat o serie de semnale radio "ciudate", a căror natură este necunoscută și care provin de la una dintre cele mai apropiate stele față de Terra, aflată la o distanță de doar 11 ani-lumină, informează AFP.
Alina Costache
18 iul. 2017, 06:10
Semnale radio

Acele emisii „foarte ciudate” par unice pentru o stea din categoria „piticelor roșii”, au dezvăluit cercetătorii de la Observatorul Arecibo din Porto Rico pe un blog, subliniind că monitorizarea stelelor asemănătoare aflate în vecinătate nu a permis captarea unor semnale similare.

În aprilie și mai, astronomii americani au înregistrat semnale provenind de la mai multe stele din aceeași regiune, inclusiv de la Gliese 436, Ross 128, Wolf 359 și HD 95735.

După ce au analizat datele, ei au constatat că steaua Ross 128 a emis o serie de semnale radio „ciudate”.

„Am înțeles că acele semnale erau stranii în intervalul de 10 minute în care le-am captat”, a dezvăluit Abel Mendez, directorul Planetary Habitability Laboratory din cadrul Universității Porto Rico din Arecibo, adăugând că originea lor este necunoscută.

„Credem că aceste semnale nu sunt interferențe radio, deoarece sunt unice, provin doar de la Ross 128, și monitorizările altor stele apropiate, înainte și după captarea acestor emisii, nu au arătat nimic asemănător”, a adăugat același cercetător.

„Nu cunoaștem originea acestor semnale, dar există trei posibile explicații principale”, a continuat astronomul.

Ar putea fi vorba despre o erupție de tip solar, emisii provenind de la un alt obiect cosmic din câmpul de observare asociat stelei Ross 128 sau pur și simplu explozia unui satelit al stelei, care circula prin spațiu pe o orbită foarte îndepărtată.

Astronomul a subliniat, cu o ușoară doză de ironie, că „ipoteza unei emisii provenind de la o civilizație extraterestră se află la mare distanță în spatele multor alte explicații posibile”. 

uminică seară, astronomii americani au efectuat noi monitorizări ale stelei cu instrumentele de la Observatorul Arecibo. Cercetătorii de la SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) din Berkeley, California, au monitorizat și ei steaua Ross 128 cu ajutorul telescopului Green Bank și al Allen Telescope Array — o rețea de telescoape.

„Trebuie să colectăm datele de la celelalte telescoape, pentru a grupa toate aceste observații și să ajungem la o concluzie, cel mai probabil până la sfârșitul săptămânii”, a explicat luni, pe Twitter, profesorul Mendez.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Cum se bagă, de fapt, Gigi Becali peste antrenorii de la FCSB. Mihai Pintilii a explicat, pas cu pas, metoda miliardarului. „Cu Elias vorbea prin mine, pentru că nea Gigi nu vorbește engleză”
Capital.ro
Cât durează un trend pe TikTok și Instagram și ce îl face să devină viral
Playtech.ro
Poți fi obligat să-l lași pe vecin să intre în curtea ta pentru a-și repara casa? Când nu îi poți refuza accesul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
S-a aflat! Ce a facut Vlad cu câinele Valentinei dupa ce ar fi ucis-o. Sora ei cere ajutorul oamenilor: „Tot ce mi-a rămas…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autoritățile elvețiene au oferit noi detalii despre Vlad Băltățeanu: Suspectul nu s-a predat. Unde a fost prins acesta
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Răsturnare de situație după percheziții! Lider USR, suspect că a încălcat embargoul cu Rusia și Belarus
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte