Senator PNL: DNA ar trebui să se mute la TVR. Din 2013 sesizez că e o gaură neagră a banului public

Vicepreședintele Comisiei pentru Cultură și Media din Senat, Marius Pașcan, a declarat joi că a sesizat încă din 2013 faptul că Societatea Română de Televiziune (SRTV) ar fi devenit "o gaură neagră a banului public" și a afirmat că DNA ar trebui să își mute o parte din efectiv la TVR pentru a face față volumului mare de activitate.
Iulian Tudor
08 sept. 2016, 08:55
Senator PNL: DNA ar trebui să se mute la TVR. Din 2013 sesizez că e o gaură neagră a banului public

„Aflăm, aproape surprinzător, că, în sfârșit, DNA a descins, după mulți ani de sesizări, revolte și degringoladă instituțională, și la Societatea Română de Televiziune. Sesizam consecvent încă din 2013, prin interpelări și declarații repetate de la tribuna Senatului, că Societatea Română de Televiziune a ajuns o gaură neagră a banului public (…) După atâția ani de sesizări și anchete parlamentare oficiale, după prăbușirea managerială și economic abisală a SRTV, o importantă instituție de cercetare penală a statului a descins subit „cu surle și trâmbițe” la împricinata gaură neagră a banului public. La volumul de „furăciuni” petrecut de-a lungul atâtor ani de izbeliște și ignorare a „suspectei”, probabil DNA ar trebui să-și mute o parte din efectiv sau poate întregul efectivul pentru o vreme la sediul televiziunii publice„, a spus senatorul PNL Marius Pașcan, potrivit Agerpres.

Acesta a arătat că instabilitatea funcțiilor de conducere de la vârful postului public de televiziune, managementul defectuos, consiliile de administrație, „care legitimează imixtiunea intereselor politicianiste în activitatea acestei instituții și validează risipa și ineficiența organizatorică”, au plasat TVR într-o criză managerială fără precedent, dar și fără ieșire.

„Dezinteresul și complicitatea la șubrezirea postului public, din partea guvernării PSD și a aliaților săi politici, au distrus orice șansă rezonabilă de redresare a SRTV (…) Deși Parlamentul României a întins o mână binevoitoare și a validat prin încrederea unui vot majoritar Programul de redresare economică a SRTV, aprobând printr-un act normativ reeșalonarea, pe o perioadă de 7 ani, a datoriilor fiscale acumulate de TVR (în cuantum de circa 65 milioane de euro, în 2012), situația managerială a respectivei instituții continuă să se deterioreze irepresibil„, a susținut senatorul PNL.

Pașcan a spus că numai la TVR Târgu Mureș pierderile anuale ar fi între 5,2 și 3 milioane de lei anual, începând din 2013, iar din acest motiv a solicitat o anchetă internă privind funcționarea acestui studio teritorial și a sesizat Curtea de Conturi a României.

„În acest timp, în mod injust și defăimător, unii reprezentanți ai SRTV mă acuzau că mă folosesc abuziv de funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru cultură și media din Senatul României pentru a controla răuvoitor activitatea televiziunii publice, deși prevederile Legii nr. 41, din 17 iunie 1994 (republicată), privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, îmi impuneau această obligație și responsabilitate legală. Am solicitat constant public conducerilor SRTV să răspundă pentru risipa sfidătoare a banului public și lipsa de reforme organizatorice. Nu pot fi acoperite datorii istorice, câtă vreme nu sunt stopate imensele și constantele pierderi, rezultat al managementului defectuos„, a mai susținut Marius Pașcan.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT