Senator PSD, despre riscul alegerilor anticipate: ”Nu vom genera o soluție”

Senatorul PSD Ștefan Radu Oprea spune că alegerile anticipate reprezintă, teoretic, o soluție pentru depășirea crizei politice pe care o traversează România, însă asta cu o condiție legată de ”barierele” puse de partide.
Irina Dumitrescu
16 iul. 2026, 10:24
Senator PSD, despre riscul alegerilor anticipate: ”Nu vom genera o soluție”

Blocajul de la consultările pentru depășirea crizei politice pare să apropie România de alegerile anticipate – un scenariu pe care, mai nou, nu-l exclud cei mai mulți lideri politici și nici președintele Nicușor Dan.

Dar vor reprezenta cu-adevărat anticipatele o soluție? Senatorul PSD Ștefan Radu Oprea spune că un astfel de scrutin ar urma să genereze ”aceleași tabere” în parlament.

”Dacă ne uităm pe sondajele de opinie apărute în ultima vreme, fie că sunt comandate de PSD, fie că au fost comandate de PNL, se vede că soluția care a rezultat în parlament urmare a alegerilor anticipate ar defini aceleași tabere, aceleași trei zone, care, din păcate –și nu PSD-ul a făcut lucrul acesta – și-au pus deja, prin hotărâre ale congreselor, bariere”, a spus senatorul social-democrat.

Citește și Ciucu, despre scenariul alegerilor anticipate: ”Oamenii vor veni să voteze. Se vor mobiliza”. Sondajul care dă AUR cu 40 la sută, ”o intoxicare”

În același context, Oprea adaugă însă că ”barierele” impuse de partide, odată menținute, ar menține criza și după alegerile anticipate.

”Dacă barierele rămân și ceea ce rezultă din alegerile anticipate (…) definește aceleași trei forțe importante din Parlamentul României, nu vom trece și nu vom genera o soluție”, a spus Ștefan Radu Oprea, citat de mediafax.

Conform unui sondaj IRES ale cărui rezultate au fost date publicității miercuri, AUR ar aduna cele mai multe voturi (40 la sută) dacă duminica viitoare ar fi alegeri. Pe locul 2 ar fi PSD (21 la sută), urmat de PNL (17 la sută) și USR (10 la sută).

Citește și EXCLUSIV Victor Ciutacu îi creionează portretul lui Bolojan: „Orice ieșire în media pe care o are, sub control total oricum, e un delir mesianic. E salvatorul cu S. Se aplaudă singur în gând”