Senatorii din Comisia juridică analizează marţi cazul Dan Şova

Comisia juridică a Senatului va analiza marți cererea privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a social-democratului Dan Șova, a anunțat președintele comisiei, liberalul Cătălin Boboc, în urma ședinței Biroului permanent.
Iulian Tudor
23 nov. 2015, 12:17
Senatorii din Comisia juridică analizează marţi cazul Dan Şova

„Programul aprobat de Biroul permanent este acela ca mâine Comisia juridică să deschidă materialul și să facă și raportul, iar săptămâna viitoare, miercuri — pentru că luni și marți vor fi zile libere — să fie înaintat către plen spre vot. Așadar, varianta noastră, propusă de PNL, aceea de a ne mișca mai repede, astfel încât mâine să poată intra în plen, nu a întrunit numărul suficient de voturi, nu a avut susținerea necesară și atunci acesta va fi programul adoptat”, a precizat luni Boboc.

Citeşte şi: Liviu Dragnea: Cu toată PĂREREA de RĂU, PSD votează pentru RIDICAREA IMUNITĂŢII lui Dan Şova

Totodată, el a menționat că va discuta cu colegii din Comisia juridică și le va sugera să deschidă dosarele în cursul zilei de luni și să întocmească raportul marți dimineață, scrie Agerpres.

„O să îl invităm astăzi să studieze materialele dacă va dori — dar repet — trebuie să am și părerea și susținerea colegilor din comisie”, a arătat acesta.

Cătălin Boboc a subliniat că susține o procedură mai rapidă, deoarece săptămâna viitoare este foarte posibil să nu mai aibă loc ședința de plen, având în vedere că luni și marți vor fi zile libere.

„Riscăm să mergem încă două săptămâni cu această cerere și până la urmă nu văd unde e rostul ca noi să prelungim această procedură, procedură destul de simplă din punctul nostru de vedere. Mai departe, rămâne să discute în fața instanței„, a mai spus el.

Boboc este de părere că, deși președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că social-democrații vor vota pentru ridicarea imunității în cazul senatorului Dan Șova, la nivelul membrilor partidului nu s-a produs o schimbare de atitudine.

„Sincer, cred că nu s-a schimbat nimic. Întotdeauna, președinții PSD au declarat ceva și colegii dumnealor au făcut altceva. Asta nu e nimic nou”, consideră el.

Citeşte şi: SOARTA lui Dan Şova se decide pe 2 decembrie. Parlamentarii vor hotărî atunci dacă îi ridică IMUNITATEA

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere președintelui Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

În dosar a fost reținut Mihai Bălan, director general al CET Govora, pentru abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale). Ulterior, Instanța supremă a stabilit ca acesta să fie cercetat sub control judiciar.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT