Senatul a adoptat iniţitiva prin care se măreşte numărul de membri ai Consiliului SRTV

Senatul a adoptat, în şedinţa de marţi proiectul de lege care prevede modificarea Legii de funcţionare a Societăţii Române de Radioudifuziune (SRR) şi Societăţii Române de Televiziune (SRTV), în sensul măririi numărului de membri de la opt la zece din consiliile de administraţie.
Filip Stan
03 apr. 2018, 18:33
Senatul a adoptat iniţitiva prin care se măreşte numărul de membri ai Consiliului SRTV

Iniţiativa propusă de deputatul PMP, Eugen Tomac, a fost adoptară de Senat cu 91 de voturi „pentru”, 25 „împotrivă” şi o abţinere. Proiectul a trecut tacit de Camera Deputaţilor, Senatul votând în şedinţa de marţi în calitate de for decizional.

Modificarea art. 19 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi a SRTV mai prevede, pe lângă mărirea numărului membrilor de la opt la zece, următoarele: “membrii Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune, sunt desemnaţi prin votul majoritătii deputaţilor şi senatorilor prezenţi în sedinta comuna a celor doua Camere”.