Senatul a respins proiectul pentru amnistierea şi graţierea unor categorii de deţinuţi

Plenul Senatului a respins, miercuri, propunerea legislativă prin care putea fi operată amnistia şi graţierea unor categorii de deţinuţi, care au primit pedepse privative de libertate de până la 6 ani.
Iulian Tudor
22 mai 2013, 10:59
Senatul a respins proiectul pentru amnistierea şi graţierea unor categorii de deţinuţi
Iniţiativa legislativă, semnată de către deputatul PSD Mădălin Voicu şi deputatul din partea minorităţilor naţionale Nicolae Păun, urmează să fie supusă votului decizional în Camera Deputaţilor, scrie Mediafax.
 
Actul normativ prevede amnistirea infracţiunilor care prevăd o pedeapsă privativă de libertate de până la 4 ani inclusiv sau amendă, precum şi graţierea în întregime a pedepselor cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv şi a pedepselor cu amendă aplicate de instanţă, indiferent de modalitatea de executare a pedepsei închisorii dispusă de instanţă.
 
În cadrul dezbaterilor, între cei care au susţinut proiectul de lege s-au numărat senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu, care a menţionat că ar putea iniţia un alt proiect de lege pe aceeaşi temă în cazul respingerii celui discutat, dar şi liderul senatorilor PPDD, Haralambie Vochiţoiu.
 
Iniţiativa legislativă a primit un raport de respingere din partea Comisiei juridice, pentru care au votat 86 de senatori, în vreme ce alţi 12 senatori au fost împotriva respingerii actului normativ.
 
Ulterior, la votul final, propunerea legislativă a înregistrat 84 de voturi „împotrivă” şi un vot „pentru”.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Tragedie în familia antrenorului italian. Fiica sa a murit la doar 30 de ani
Capital.ro
Comisia Europeană critică România pentru lipsa de transparență în finanțarea partidelor. Avertisment de la Bruxelles pentru Camera Deputaților
Playtech.ro
Cât costă o zi la NIBIRU Costinești. Cât plătesc turiștii pentru festivalurile anunțate de Selly și ce surprize îi așteaptă
Adevarul
Au plecat în vacanță în Halkidiki, dar nu s-au mai întors: un cuplu a murit împreună cu bebelușul lor, iar fiica de 7 ani luptă pentru viață
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Mercur retrograd în Leu pe 17 iulie 2026! Cele trei zodii care atrag ghinionul începând cu această dată. Se anunță pierderi financiare majore!
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România