Şerban Nicolae: Proiectul legii graţierii în forma actuală este total ineficient

Președintele Comisiei juridice de la Senat, Șerban Nicolae, consideră că proiectul legii grațierii în forma adoptată de acest for este total ineficient pentru că nu rezolvă problema supraaglomerării penitenciarelor.
Filip Stan
08 mai 2017, 17:54
Şerban Nicolae: Proiectul legii graţierii în forma actuală este total ineficient

„Din punctul meu de vedere, în forma actuală este absolut ineficient. El nu rezolvă absolut nimic, nu răspunde niciunei nevoi a societății, nici în ceea ce privește obligațiile României față de CEDO, dar repet la final e o decizie politică. (…) Din punctul meu de vedere, nu rezolvă problema supraaglomerării și am mai văzut o serie de speculații în spațiul public în sensul că ne preocupăm de grațiere în loc să ne preocupăm de construcția de spitale. Comisia juridică nu poate să se pronunțe pe construcția de spitale decât cu mare greutate și doar, eventual, în plen, dar grațierea nu costă. Grațierea e o măsură de politică penală fără costuri bugetare. Construcția de spitale sau de instituții de învățământ este o chestiune care ține de investiții bugetare semnificative. Deci nu se compară. Dacă vom continua să plătim zeci de milioane de euro amendă la CEDO despăgubiri pentru persoane care stau în penitenciare în condiții improprii, probabil că vor rămâne mai puțini bani și pentru spitale, și pentru instituții școlare și pentru alte investiții de interes social. Dar probabil că, la nivelul Guvernului, s-au găsit resursele necesare astfel încât în loc să grațiem, mai bine plătim ceea ce e de plătit”, a afirmat Șerban Nicolae, luni, la Senat, conform Agerpres.

El a precizat că în PSD nu s-a discutat proiectul grațierii.

Citeşte şi: Legea graţierii a fost întoarsă la Comisia Juridică. Ce modificări au fost aduse

„În interiorul partidului ne-am concentrat pe programul de guvernare. Aceasta e o chestiune secundară. Că ea a suscitat mai mult interes, că prezența unor cetățeni în Piața Victoriei sau pe străzile din București e considerat definitoriu ca să înțelegem ce ne preocupă și ce nu ne preocupă, e o chestiune secundară. Din punctul meu de vedere, trebuie să înceapă dezbaterea la legea salarizării unitare în sistem bugetar. Sunt cu totul alte probleme mai importante și mai ales legate de programul de guvernare. Grațierea nu e în programul de guvernare”, a adăugat Șerban Nicolae.

Întrebat ce le transmite participanților la protestele generate de amendamentele dezbătute în Comisia juridică a Senatului, Șerban Nicolae a spus: „Au dreptul la opinie și le respect acest drept. În continuare sunt un adept al respectării opiniilor. Sunt un adept al oricărei manifestări neîngrădite. Sunt împotriva celor care spun că, dacă se adună trei persoane, trebuie să aibă musai autorizație. Eu le respect opinia. Aș vrea însă să nu văd atâta intoleranță față de opiniile celorlalți și mai ales aș fi vrut să văd mai multă informare”.

Comisia juridică din Senat a decis luni întocmirea unui raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege privind grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate. În favoarea raportului au votat 5 senatori (PSD și UDMR) și 4 au fost împotrivă (PNL și USR).

Potrivit președintelui Comisiei juridice a Senatului, 1.032 de persoane ar urma să iasă din închisoare dacă se aplică proiectul în actuala formă votată de senatorii juriști.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
LIVE VIDEO tragere la sorți play-off Europa League. Adversara Universității Craiova, program, cine transmite la TV
Capital.ro
Regulă pentru șoferi. Defectul care poate duce la respingerea mașinii la ITP. Ce spune legea despre parbriz
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
De la iluzia „mai bogați ca ungurii”, la coada UE. Austeritatea lui Bolojan, comparată cu „Epoca de Aur”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România