Serena Williams, într-o poziţie de neînchipuit. Numărul 1 mondial, dincolo de terenul de tenis FOTO

Cu mai puţin de trei săptămâni înainte de startul US Open, turneu de pe care va încerca să-l câştige a şaptea oară, Serena Williams a fost protagonista unui pictorial în New York Magazine.
Daniel Spătaru
12 aug. 2015, 11:24
Serena Williams, într-o poziţie de neînchipuit. Numărul 1 mondial, dincolo de terenul de tenis FOTO

Serena Williams este protagonista unui amplu reportaj ilustrat în New York Magazine, tema predilectă fiind cea a liniei sale de haine, domeniul modei fiind probabil cel în care americanca se va implica mai mult, după ce se va retrage din tenis.

Vezi şi Maria Sharapova la plajă, sexy şi fără inhibiţii. Unde şi cu cine îşi petrece vacanţa FOTO

La 33 de ani, Serena nu şi-a spus încă ultimul cuvânt în tenis, ba mai mult, dacă va reuşi luna viitoare să câştige US Open (31 august – 13 septembrie) ea va deveni câştigătoarea tuturor celor patru turnee de Grand Slam într-un an calendaristic, performanţă aproape unică în istoria tenisului. În câteva fotografii, Serena dovedeşte o elasticitate de invidiat, reuşind să stea în şpagat pe două bare paralele.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT