Serghei Lavrov afirmă că SUA instigă Kievul să rezolve criza din Ucraina prin ofensivă militară

Statele Unite ale Americii salută acțiunile Kievului care subminează acordurile de la Minsk și, prin urmare, instigă la o soluționare militară a problemei, a declarat joi, într-o conferință de presă, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, informează agenția de presă TASS.
Filip Stan
19 mart. 2015, 16:20
Serghei Lavrov afirmă că SUA instigă Kievul să rezolve criza din Ucraina prin ofensivă militară

‘Zilele acestea, SUA vorbesc nu doar despre înăsprirea sancțiunilor, ele vorbesc și despre necesitatea de a trimite armament în Ucraina. Are loc un fenomen destul de paradoxal, când o încălcare grosolană, de către conducerea ucraineană a propriilor obligații pe marginea acordurilor de la Minsk din 12 februarie este salutată de conducerea SUA’, a spus șeful diplomației ruse.

Lavrov a precizat că miercuri a existat o ‘informație cu privire la o discuție telefonică dintre vicepreședintele SUA, Joe Biden, și președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, în timpul căreia reprezentantul american a salutat legea (privind un statut special pentru anumite regiuni estice ale Ucrainei), adoptată de Rada Supremă la 17 martie’, potrivit Agerpres.

Citeşte şi NATO spune că acţiunile Rusiei în estul Ucrainei ar putea afecta toate ţările Alianţei

‘În condițiile în care Washingtonul salută acțiuni ce subminează acordurile de la Minsk, nu ne rămâne decât să tragem concluzia că SUA instigă Kievul la o soluționare militară’ a crizei din Ucraina, a conchis Serghei Lavrov.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT