Serghei Stanişev: O Europă cu două viteze riscă să devină o Europă împărţită în două clase

Președintele Partidului Socialiștilor Europeni (PES), Serghei Stanișev, fost lider al Partidului Socialist Bulgar, Serghei Stanișev, a estimat marți, la Berlin, că o Europă cu două viteze riscă să devină o Europă împărțită în două clase, existând riscul unor diviziuni grave.
Iulian Tudor
14 mart. 2017, 20:13
Serghei Stanişev: O Europă cu două viteze riscă să devină o Europă împărţită în două clase

‘Politica de coeziune și libera circulație a persoanelor sunt cele mai mari avantaje pentru țările din Europa Centrală și de Est de la aderarea la UE’, a afirmat Stanișev, într-un mesaj prin care îi îndeamnă pe socialiști să rămână uniți și să lupte pentru o mai mare integrare.

‘Cetățenii și guvernele acestor țări au făcut numeroase compromisuri și multe eforturi, astfel încât să poată adera la o Uniune a valorilor. Mesajul unei Europe cu două viteze va reduce drastic motivația societăților acestor țări. Cetățenii lor vor fi extrem de dezamăgiți. Cu acest scenariu, există riscul unor diviziuni grave și a unei Europe împărțite în două clase’, a mai spus președintele PES, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Francois Hollande: Nu există alternativă la o Europă cu mai multe viteze

El a făcut aceste declarații în cea de-a doua zi a convenției Grupului Alianței Progresiste, o organizație nou înființată, în cadrul căreia reprezentanți din întreaga lume au discutat despre viitorul Europei și provocările globale.

Premierii socialiști portughez Antonio Costa și suedez Stefan Lofven au declarat, la rândul lor, că ei nu văd scenariul unei Europe cu două viteze ca pe ‘o nouă Cortină de Fier’, însă țările europene ar trebui să rămână unite și puternice împreună.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte