Serviciul Permise Bucureşti se reorganizează de luni, în vederea scurtării timpilor de aşteptare

Activitatea Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor (SPCRPCIV) se reorganizează, începând de luni, în vederea scurtării timpilor de așteptare la ghișee, a micșorării termenelor pentru eliberarea documentelor, precum și a termenelor de programare la proba practică a examenului pentru obținerea carnetului de șofer.
Filip Stan
06 nov. 2017, 05:27
Serviciul Permise Bucureşti se reorganizează de luni, în vederea scurtării timpilor de aşteptare

Serviciul va funcționa în două schimburi: schimbul I de la 8,00 la 16,00, programul de lucru cu publicul fiind de la 8,00 la 15,30 și schimbul II de la 11,30 la 19,30, programul de lucru cu publicul fiind de la 11,30 la 19,00, potrivit Agerpres, care citează un comunicat al Instituției Prefectului Municipiului București.

Prin această reorganizare, se asigură o suprapunere a celor două schimburi timp de patru ore, ceea ce va permite ca în intervalul orar 11,30 — 15,30, când se înregistrează cel mai mare număr de solicitanți, să fie deschise un număr sporit de ghișee, precizează sursa citată.

Astfel, numărul minim de ghișee deschise pe intervale orare va fi de 25 între orele 8,00 — 11,30, 40 între 11,30 și 15,30 și 23 între 15,30 și 19,00.

Totodată, în vederea reducerii timpului de așteptare pentru eliberarea documentelor și a creșterii calității serviciilor oferite, de la 1 noiembrie, DRPCIV va transmite cetățenilor permisele de conducere emise de SPCRPCIV București prin intermediul serviciului de curierat al Poștei Române, se arată în comunicat.

La depunerea cererii de eliberare a permisului de conducere sau a duplicatului, solicitanții vor primi înscrisuri doveditoare înlocuitoare, cu drept de circulație de 15 zile, urmând ca permisele de conducere să fie transmise la adresa menționată de solicitant în termen de două zile lucrătoare.

Această măsură se va aplica și în cazul candidaților declarați „Admis” la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, nemaifiind necesară prezentarea ulterioară a acestora la sediul SPCRPCIV București.

În cazul în care livrarea permisului nu poate fi finalizată prin intermediul serviciului de curierat, acesta va putea fi ridicat ulterior de la sediul SPCRPCIV București, situat în Șoseaua Pipera, nr. 49, Sector 2, de la un ghișeu specializat, cu program de lucru cu publicul, zilnic, între orele 15,30 — 19,00, disponibil și pentru cetățenii care nu doresc să le fie trimise prin poștă documentele.

Pentru cetățenii care doresc să obțină un permis de conducere, programul pentru examinarea teoretică este marți, între 8,00 și 19,00, miercuri, între 08,00 — 16,00, joi între 08,00 — 16,00, în timp ce pentru proba practică, zilnic, minim 22 de examinatori vor putea evalua aproximativ 300 de candidați.

„Obiectivele acestor măsuri sunt scurtarea timpilor de așteptare la ghișeele SPCRPCIV, eliberarea documentelor de înmatriculare, atât în cazul persoanelor fizice, cât și al persoanelor juridice în maxim 48 de ore, programarea la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere în maxim o lună de la data promovării probei teoretice”, precizează comunicatul.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
De ce a vrut să renunțe la carieră cea mai frumoasă jucătoare de fotbal. Și-a implorat mama să o lase să ia această decizie
Capital.ro
Asociația de proprietari și Primăria pot intra peste tine în casă. Reguli la bloc care trec peste dreptul de proprietate
Playtech.ro
Carnea mai sănătoasă care înlocuiește mielul pe masa de Paște. Tot mai mulți români o aleg
Adevarul
Viktor Orbán se îndreaptă spre înfrângere. Săptămâna care a zguduit politica din Ungaria: corupție, spionaj și banii rușilor
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O mamă și copilul ei de un an au fost găsiți fără suflare într-un lac. Cum au arătat ultimele clipe din viața lor
iamsport.ro
Nu Hagi! Un membru al Generației de Aur, numit cel mai mare jucător din lume de fostul său coleg: ”Într-un top mondial al fotbaliștilor, îl puneam pe primul loc!”
MediaFlux
Pensionarii care pierd 2.800 de lei dacă nu depun un document până marți, 31 martie la CNPP
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj