CEREMONIE la Cotroceni. Noul ministru, Sevil Shhaideh, a jurat pe Coran. MESAJUL lui Iohannis VIDEO

Sevil Shhaideh, noul ministru al Dezvoltării, care i-a luat locul lui Liviu Dragnea la şefia acestui minister, a depus, miercuri, jurământul la Cotroceni, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis. De religie musulmană, Sevil Shhaideh a jurat pe Coran. 
Ionela Marcu
20 mai 2015, 13:59

Ceremonia a fost una scurtă, iar, la final, preşedintele Klaus Iohannis a ţinut un discurs în care i-a urat succes noului ministru, Sevil Shhaideh.

"Doamna ministru, va doresc mult succes in aceasta noua pozitie. Preluati un minister greu, dar aveti marele avantaj ca sunteti de mai multi ani in minister si cunoasteti foarte bine si problemele şi solutiile. Va doresc un mandat de succes", a spus Iohannis.

Sevil Shhaideh, de religie musulmană, a avut pe masă, la momentul jurământului, alături de Biblie şi Constituţie, Coranul. 

Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri, decretul pentru constatarea vacanţei unei funcţii de membru al Guvernului.

"Se ia act de demisia domnului Nicolae-Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului", se precizează în comunicatul de presă.

De asemenea, şeful statului a semnat decretul pentru numirea unui membru al Guvernului. "Se numeşte în funcţia de membru al Guvernului doamna Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice", se mai precizează în comunicat.

Averea noului ministru Sevil Shhaideh: un apartament de 50 mp şi 500.000 de lei în conturi

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a doamnei Sevil Shhaideh în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice va avea loc la ora 17.00, la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii.

Postul de ministrul al Dezvoltării a rămas vacant după ce Liviu Dragnea a demisionat în 15 mai, în ziua în care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Premierul Victor Ponta i-a transmis, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis propunerea ca Sevil Shhaideh să fie numită ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Sevil Shhaideh, în vârstă de 50 de ani, a fost director al Direcţiei Sisteme Informatice din Consiliul Judeţean Constanţa în perioada 1993-2007, apoi, până în 2012, a condus Direcţia Proiecte din CJ Constanţa. Aceasta a devenit secretar de stat în MDRAP în 2012, după ce Liviu Dragnea a fost numit ministru.

Ceremonia a fost una scurtă, iar, la final, preşedintele Klaus Iohannis a ţinut un discurs în care i-a urat succes noului ministru, Sevil Shhaideh.

„Doamna ministru, va doresc mult succes in aceasta noua pozitie. Preluati un minister greu, dar aveti marele avantaj ca sunteti de mai multi ani in minister si cunoasteti foarte bine si problemele şi solutiile. Va doresc un mandat de succes„, a spus Iohannis.

Sevil Shhaideh, de religie musulmană, a avut pe masă, la momentul jurământului, alături de Biblie şi Constituţie, Coranul. 

Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri, decretul pentru constatarea vacanţei unei funcţii de membru al Guvernului.

„Se ia act de demisia domnului Nicolae-Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului”, se precizează în comunicatul de presă.

De asemenea, şeful statului a semnat decretul pentru numirea unui membru al Guvernului. „Se numeşte în funcţia de membru al Guvernului doamna Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”, se mai precizează în comunicat.

Averea noului ministru Sevil Shhaideh: un apartament de 50 mp şi 500.000 de lei în conturi

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a doamnei Sevil Shhaideh în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice va avea loc la ora 17.00, la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii.

Postul de ministrul al Dezvoltării a rămas vacant după ce Liviu Dragnea a demisionat în 15 mai, în ziua în care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Premierul Victor Ponta i-a transmis, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis propunerea ca Sevil Shhaideh să fie numită ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Sevil Shhaideh, în vârstă de 50 de ani, a fost director al Direcţiei Sisteme Informatice din Consiliul Judeţean Constanţa în perioada 1993-2007, apoi, până în 2012, a condus Direcţia Proiecte din CJ Constanţa. Aceasta a devenit secretar de stat în MDRAP în 2012, după ce Liviu Dragnea a fost numit ministru.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT