Sfânta Irina protejează căsniciile şi grăbeşte căsătoria celor singuri. CE RUGĂCIUNE TREBUIE SĂ SPUI CA SĂ-ŢI AJUTE

Rugăciunea la Sfânta Irina este cunoscută de credincioși. Căci Sfânta Irina este recunoscută ca fiind ocrotitoarea căsătoriților și a celor care doresc să se căsătorească. Iar Rugăciunea la Sfânta Irina protejează căsniciile și grăbește căsătoria celor singuri. De asemenea, Sfânta Irina ne veghează. Deși multe dintre noi îi poartă numele, puțină lume o cinstește cum se cuvine pe Sfânta Mare Mucenică Irina. Ea este celebrată an de an, pe 5 mai.
Iulian Tudor
04 mai 2017, 13:02
Sfânta Irina protejează căsniciile şi grăbeşte căsătoria celor singuri. CE RUGĂCIUNE TREBUIE SĂ SPUI CA SĂ-ŢI AJUTE

Sfânta Irina veghează la pacea noastră

Despre Sfânta Irina, despre viața ei, au rămas doar scrierile lui Apelian, un înțelept bătrân. Dar ce mult a îndurat unica fiică a regelui păgân al cetății Maghedon, Liciniu! Numele ei a fost Penelope. Pe când avea 6 ani, tatăl ei a poruncit să fie închisă în afara cetății. Într-un turn cu multe încăperi, împreună cu 13 fecioare, o învățătoare și înțeleptul Apelian.

Despre Sfânta Irina, despre viața ei, au rămas doar scrierile lui Apelian, un înțelept bătrân. Dar ce mult a îndurat unica fiică a regelui păgân al cetății Maghedon, Liciniu! Numele ei a fost Penelope. Pe când avea 6 ani, tatăl ei a poruncit să fie închisă în afara cetății. Într-un turn cu multe încăperi, împreună cu 13 fecioare, o învățătoare și înțeleptul Apelian.

Într-o noapte, fetei i s-a arătat în vis un înger, care i-a spus că nu se va numi Penelope, ci Irina, că le va fi „multora scăpare și adăpostire”, că prin ea „se vor mântui multe suflete, iar numele tău va fi mare în toată lumea”. A primit învățături despre Iisus Hristos de la Apelian și a fost botezată de Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.

Citeşte şi Ce salariaţi POT fi chemaţi la muncă în ZILELE de SĂRBĂTOARE legală şi în ce condiţii

Patimile sfințesc oamenii

Trecerea Irinei la creștinism i-a înfuriat tatăl. Pentru că refuza orice pețitor, a fost supusă multor chinuri. Dumnezeu i-a trimis semne: un porumbel cu o ramură de măslin, pe care a pus-o pe masă; un vultur cu o coroană de flori în cioc, lăsată tot pe masă şi un corb cu un şarpe, aruncat pe masă. Apelian i-a explicat că porumbelul era educaţia ei, ramura de măslin era harul divin, vulturul și cununa de flori reprezentau succesul de care avea să se bucure, iar corbul şi şarpele prevesteau suferinţele pe care urma să le îndure.

De aici au început torturile. În urma minunilor înfăptuite cu rugăciunile sfintei, regele și soția lui au trecut la credința creștină, iar Irina a plecat să propovăduiască în lume cuvântul lui Hristos, cu Apelian. A fost torturată și de alți regi, Sedechie, Savorie, Numerian și Vaudon care, după ce au văzut minunile ei, s-au convertit.

Sfânta Irina ajută și alină sufletele
Pe când se îndrepta către Efes, a simțit că i se apropia sfârșitul. A găsit un mormânt într-o peşteră și, făcându-şi semnul crucii, a intrat în el. Le-a cerut însoțitorilor să astupe intrarea cu o piatră mare. Nu se știe ce s-a întâmplat apoi, însă unele scrieri spun că, după câteva zile, când însoțitorii ei au revenit, sfânta nu se mai afla în mormânt. Alții spun că moaștele ei se află la Mănăstirea Bronta, din insula Samos şi la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Patmos, în Grecia, iar capul, la biserica Sfântul Vasile din St. Louis, Missouri.

La Sfânta Irina se roagă cei care doresc o căsătorie grabnică şi fericită, iar în Grecia, este orcotitoarea poliţiştilor. Numele Irina provine de la Eirene, zeița păcii în mitologia greacă. Se spune că ar deriva și din limba ebraică, crezându-se că cei ce poartă acest nume primesc și răspândesc pe pământ pacea lui Hristos.

Rugăciunea la Sfânta Irina se face în seara din ajunul sărbătorii sfintei, care are loc pe 5 mai. Dar este bine să spui Rugăciunea la Sfânta Irina și în ziua sărbătorii. Se aprind două lumânări din ceară curată și se rostește rugăciunea.

Citeşte şi ZILE FESTIVE, instituite de Parlament în 2015. Ziua Bărbatului, pe agenda deputaţilor

Rugăciunea la Sfânta Irina

„Cu umilinţa inimii şi cu evlavie venim noi, păcătoşii şi săracii, către tine. Sfântă slăvită fecioară şi Mare Muceniţă Irina, tu ești albina lui Hristos cea mult lucrătoare. Care pe cuvintele Sfântului Duh, cele luminate şi mai dulci decât mierea şi fagurele, pe buzele tale le-ai purtat. Și prin a lor dulceaţă şi lumină multe suflete ai îndulcit şi ai luminat. Auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, cei întristaţi şi apăsaţi de conştiinţa mulţimii păcatelor noastre. Care, prin a noastră nesimţire şi lenevire, sporesc şi se întăresc. Și ca o rugină veche, prin obişnuinţă, cheltuiesc şi strică în toată vremea tăria şi frumuseţea sufletelor noastre.

Şi de aceea, te rugăm pe tine, porumbiţa lui Hristos cea curată şi preablândă. Prin sfântă neprihănire ai zburat de pe pământ către acoperământul cerescului Vultur. Nu ne uita pe noi cei nemernici şi cu totul neputincioşi. Care ne zbatem, zăcând jos în această vale a plângerii şi a ispitirii, şi care îndrăznim a te pune pe tine mijlocitoare, sfântă fecioară, către Preabunul şi Preacuratul tău Mire, Hristos. Ia aminte la toţi cei care cu credinţă şi cu dragoste alergăm către tine la vreme de necaz şi de primejdii.

Sfântă Irina, roagă-te pentru noi!

Ştim că tu ai mare îndrăzneală către Preabunul nostru Mântuitor, pentru a Cărui dragoste ţi-ai pus sufletul tău; de aceea credem fără de îndoire că la toată cererea spre folosul nostru vei fi ascultată de Preamilostivul Dumnezeu pe Care roagă-L să ne povăţuiască pe noi pe calea mântuirii şi să ne sprijinească cu darul Său la vreme de ispite şi de încercări şi să ne acopere cu a Sa milă de toate primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Să ne trimită frica Sa în inimile noastre, că prin ea să vieţuim cu trezvie şi cu luare aminte, spre a scăpa de veşnicele munci şi a dobândi bucuria cea necuprinsă de minte şi fără de margini şi să slăvim împreună cu tine, Sfântă fecioară, pe Dumnezeul nostru, Cel închinat în Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT