SFÂNTA MARIA. Tradiţii şi superstiţii: De ce nu e bine să ai uşa închisă în ziua Adormirii Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului, considerată una dintre cele mai importante sărbători închinate „celei mai cinstite decât heruvimii şi mai mărite fără de asemănare decât serafimii", este celebrată de creştin-ortodocşi în fiecare an pe 15 august.
Alina Costache
15 aug. 2018, 04:18
SFÂNTA MARIA. Tradiţii şi superstiţii: De ce nu e bine să ai uşa închisă în ziua Adormirii Maicii Domnului

Potrivit tradiției Bisericii, Maica Domnului a trăit mai mulți ani după înălțarea la cer a Fiului său și a Domnului nostru Iisus Hristos. Cu trei zile înainte de propria moarte, ea a fost înștiințată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viața veșnică. Deși Apostolii erau răspândiți în lume pentru a propovădui Evanghelia la toate neamurile, au fost prezenți la eveniment, aduși prin puterea lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară înștiințându-i asupra a ceea ce avea să se petreacă.

După ce și-a luat rămas bun de la toți cei de față — notează Sfântul Ioan Damaschin — a urmat momentul în care Domnul Însuși S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt. Era o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morții, de unde și denumirea sărbătorii.

De praznicul adormirii Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox, se leagă o sumedenie de tradiţii şi superstiţii.

Ziua de 15 august este ultima în care mai poţi culege plante miraculoase pentru tratarea diferitelor afecţiuni. Nu este bine să stai cu uşa închisă pe parcursul acestei zile. Se spune că Fecioara Maria poate intra oricând în casele creştinilor pentru a împărţi harul său divin.

De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.

La ţară, în multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte de Sfânta Maria Mare. Nerespectarea acestei superstiţii aduce pericol de boală, incendiu şi boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile. Mulţi cred că dacă vei aprinde focul în aceste zile, de foc vei pieri, iar mamele nu gătesc pentru a-şi feri copiii de boli.

Gospodarii vor avea recoltele blestemate şi fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma.

Se spune, conform traditiei populare, ca aceasta sarbatoare se tine mai ales pentru sanatate, pentru casatorie, pentru nastere usoara si pentru vindecari.

Oamenii merg la biserică unde înalţă rugăciuni Fecioarei Maria: fetele de măritat pentru un „ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbaţii pentru recolte bogate.

Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare, această plantă a dragostei atrăgând totodată petitori în jurul fetei respective. De Sfânta Maria Mare, fetele nemăritate, care doresc să îşi găsească ursitul, trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (feriga în unele zone) şi să se roage la icoana Maicii Domnului, ţinând candela aprinsă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Cum a fugit Nadia Comăneci din România lui Ceaușescu! Drumul periculos spre libertate, cu doar câteva săptămâni înainte de Revoluție
Capital.ro
România, sub cod portocaliu și cod galben de ploi torențiale și vijelii de până la 140 km/h. Când începe vremea extremă
Playtech.ro
Termopanele au sau nu „mod de iarnă”? Adevărul despre trucul care promite să păstreze căldura în casă
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România