SFANTA PARASCHEVA 2018: Racla cu moaştele, scoasă în procesiune şi depusă în baldachinul din Curtea Catedralei Mitropolitane

Credincioşi din ţară şi din străinătate au participat, la Iaşi, la scoaterea în procesiune a raclei Sfintei Cuvioase Parascheva, manifestare religioasă care a avut loc joi dimineaţa, în jurul Catedralei Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Filip Stan
11 oct. 2018, 05:30
SFANTA PARASCHEVA 2018: Racla cu moaştele, scoasă în procesiune şi depusă în baldachinul din Curtea Catedralei Mitropolitane

Un sobor de preoţi, condus de Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a purtat racla cu moaştele Sfintei Parascheva în procesiune. Aceasta a fost apoi depusă într-un baldachin special amenajat în Curtea Catedralei Mitropolitane, urmând ca preoţii să oficieze slujba de sfinţire a apei şi Taina Sfântului Maslu, precum şi Sfânta Liturghie.

La procesiune au luat parte peste o mie de pelerini, ce au venit încă din ziua precedentă la Iaşi pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Mulţi dintre credincioşi sunt din Voluntari, în cursul acestei zile urmând să ajungă la Iaşi 170 de autocare din această localitate.

În prezent, la un rând format pe o distanţă de circa 2,5 kilometri aşteaptă aproximativ 8.000 de pelerini. Prima persoană care s-a închinat la moaştele Sfintei Parascheva a fost o femeie din Piatra Neamţ, aflată la Iaşi de miercuri dimineaţă.

Pelerinii care vor merge în aceste zile pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să cinstească şi moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina. Moaştele vor fi aduse special la Iaşi, joi seara, de la o mănăstire din Katerini, Grecia, cu prilejul prăznuirii hramului Sf. Cuvioase Parascheva.

Potrivit tradiţiei, moaştele Cuvioasei Parascheva şi Sf. Muceniţe Ecaterina vor fi scoase vineri seara din Curtea Mitropoliei şi purtate în procesiunea ”Calea sfinţilor” pe străzile din centrul Iaşiului, după care vor fi reaşezate spre închinare în baldachinul special amenajat pe esplanada Catedralei Mitropolitane. Racla va rămâne aici până când se vor închina toţi pelerinii sosiţi la Iaşi de hramul Sf. Cuvioase Parascheva.

Cunoscută şi sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva s-a născut în localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliacra din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Tradiţia spune că şi-a împărţit hainele şi hrana cu săracii, deşi era mustrată de părinţii ei. După moartea acestora, Parascheva a renunţat la avere şi a părăsit casa părintească pentru a intra în monahism la o mănăstire din apropierea Constantinopolului. De aici a plecat la Ierusalim, retrăgându-se apoi în pustiul Iordanului, într-o mănăstire de maici, unde a rămas până la vârsta de 25 de ani, după care s-a întors în satul său natal, Epivat, unde a mai trăit încă doi ani, în post şi rugăciune.

Moaştele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Tarnovo, iar în secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol. În anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reuşit să le aducă la Iaşi, aşezându-le în biserica Mănăstirii ”Sfinţii Trei Ierarhi”.

Racla Sfintei Parascheva a fost mutată în Catedrala Mitropolitană la sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1888, după ce moaştele au scăpat neatinse din incendiul de la Biserica ”Trei Ierarhi”.

În prezent, moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Deşi Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în întreaga Patriarhie Română, ea este considerată ocrotitoarea Moldovei.

Canonizarea Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955. Tot atunci a fost stabilită şi data de prăznuire a Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie. 

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
O insulă din Asia a fost numită cea mai pitorească din lume. Este o destinație de vacanță fabuloasă
Bzi.ro
Cercetare sociologică în ziua votului. Trei case de sondare vor face exit-poll, duminică, 18 mai 2025, pentru turul 2 de alegeri prezidențiale
Fanatik.ro
Exit Poll ora 21.00, rezultate și prezența la vot, alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Cifre actualizate, cine iese președinte – George Simion sau Nicușor Dan?
Capital.ro
Doliu azi la ProTV. A murit una din cele mai iubite vedete ale postului. S-a stins la poalele cerului
Playtech.ro
Moneda românească din ’90 care se vinde cu sume mari acum. Poţi lua 900 de lei cu uşurinţă
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Cum să recunoaștem totalitarismul de la o poștă. Cele cinci stadii de acaparare a unui popor
wowbiz.ro
Soția lui Bursucu’, implicată într-un accident grav în Constanța! Informații de ultim moment
Spynews
Cine este Johannes Pietsch, câștigătorul Eurovision 2025. Austriacul este cunoscut după numele de J.J și are 24 de ani
Spynews
Soția lui Bursucu a făcut accident cu mașina în Constanța! Au fost găsite trei victime, dintre care două încarcerate | FOTO
Evz.ro
Ungaria a reacționat la secundă după drama din Sfântu Gheorghe
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Soția lui Bursucu' a fost implicată într-un grav accident, în Constanța
Cancan.ro
'Se încearcă asasinarea președintelui ales George Simion (…) exact pe scena unde se va bucura pentru victorie și le va vorbi alegătorilor' - MAI, prima reacție
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia-șoc luată de George Simion. Ce pregătește pentru seara asta. Românii au rămas mască
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Sediul AUR, închis! Breaking news! Ce se întâmplă acum cu George Simion
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
Schimbare pentru românii care merg la medic. CNAS anunță noi avantaje pentru pacienți
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul virează bani pe 20 mai. Cine sunt românii care primesc ajutoare