SFÂNTUL NICOLAE 2019. Tradiţii şi obiceiuri de prima mare sărbătoare a iernii. Ce se spune dacă nu ninge de Moş Niculai

Se știe despre sărbătoarea Sfântului Nicolae că este una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale iernii.
Iulian Tudor
05 dec. 2019, 09:10
SFÂNTUL NICOLAE 2019. Tradiţii şi obiceiuri de prima mare sărbătoare a iernii. Ce se spune dacă nu ninge de Moş Niculai

Moș Nicolae 2019 este așteptat cu nerăbdare de către toţi copii, care au datoria ca în seara de ajun să-și curățe și să-și pregătească ghetuțele, pentru ca moșul Nicolae să le poată umple cu cadouri, scrie traditii-superstitii.ro. Există însă și posibilitatea ca moșul să nu fie întotdeauna darnic dacă copii nu au fost cuminți în decursul anului, le poate aduce astfel o nuielușă.

Citeşte şi SFANTUL NICOLAE: De ce se pune o crenguţă în apă de Sf. Nicolae 2018

Tradiția arată că Sfântul Nicolae este al doilea sfânt facut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, la stânga Lui.

Totodată, se ştie despre Sfântul Nicolae că e milostiv față de săraci, ajută văduvele, orfanii și dăruiește bani tuturor celor amărâţi. Sfântul Nicolae este, de asemenea, protector al copiilor, fiind primul Moș darnic care le face acestora cadouri odată cu venirea iernii.

Există obiceiul, la sate, ca în ziua de Sfântul Nicolae flăcăii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou.

Din bătrâni aflăm faptul că Sfântul Nicolae se mai serbează și pentru ajutor la boli și lovituri, dar și pentru sprijin acordat în orice situații.

Totodată, în noaptea de Sfântul Nicolae, tradițiile românești vorbesc și despre ritualuri magice, farmece și prognosticuri meteorologice.

Astfel, se pun crenguțe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, ocazie cu care se va afla rodul livezilor din anul ce vine.

Se spune în tradiția românească că iarna începe la Sfântul Niculai, când, acesta, trebuie să-și scuture braba cea albă, cu alte cuvinte, trebuie neapărat să ningă. Dacă totuși se întâmplă să nu ningă de Sfântul Nicolae, atunci se zice că ar fi întinerit Sfântul Niculai.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Ce promisiune i-a făcut Leo Messi soției sale, Antonela. O va pune în aplicare după retragerea din fotbal
Capital.ro
Limită la bani. Transferurile bancare care depășesc această sumă trebuie declarate. Fiscul verifică tranzacțiile
Playtech.ro
Ce reprezintă ultimele şase cifre din CNP: detaliul de pe cartea de identitate pe care puţini îl bagă în seamă
Adevarul
O adolescentă de 17 ani, bătută și violată de angajatul tatălui său, a murit mâncată de porci după individul a lăsat-o inconștientă în țarcul animalor
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A murit și soția însărcinată a lui Sorin Iacob, afaceristul care si-a pierdut viata in accidentul din...
iamsport.ro
”El e singurul patron din România de care mi-a fost frică". Amenințat că va fi ”dus în pădure și bătut” după un gol încasat
MediaFlux
Trump nu cedează! Amenință că trimite întăriri militare și un portavion
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj