Sfântul Sinod a aprobat demersurile de canonizare a unor sfinte femei românce

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit joi în ședință de lucru sub președinția Patriarhului Daniel, a aprobat începerea demersurilor de canonizare a unor sfinte femei românce, pentru 2026, declarat Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar - mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame.
Filip Stan
27 mart. 2025, 17:44
Sfântul Sinod a aprobat demersurile de canonizare a unor sfinte femei românce

Canonizarea reprezintă actul de cinstire al celor care și-au pus amprenta asupra vieții creștine. Biserica îi are în vedere pe cei care nu s-au sfiit să devină mărturisitori ai credinței ortodoxe. În următoarea perioadă, Sfântul Sinod ar urma să includă pe lista canonizărilor mai multe femei creștine.

Vor fi câteva femei mari creștine ale neamului nostru și „mame ale neamului nostru românesc” cum le numea PS Iustin.

Citește și: Calendar ortodox 27 martie 2025. Sărbătoare mare în Postul Paştelui, multe românce au joi onomastica. La mulţi ani!

Anul comemorativ al Sfintelor femei din calendar

Anul 2026 a fost declarat Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar – mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame – în Patriarhia Română, conform basilica.ro.

Pastorația familiei creștine revine în prim plan la nivelul Bisericii Ortodoxe Române, în contextul tot mai multor atacuri ideologice asupra conceptului. După ce 2020 a fost Anul omagial al pastorației părinților și copiilor, tematica omagială din 2026 pune accent pe familie în întregul ei.

În legătură cu tematica omagială, cea comemorativă se referă la modelele de femei sfinte oferite de calendarul Bisericii Ortodoxe: mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame.

Dintre mironosițe, cea mai cunoscută este Sfânta Maria Magdalena, numită întocmai cu Apostolii, iar dintre mucenițe poate fi amintită Sfânta Tecla, prima femeie martir a Bisericii, alături de multe altele.

Dintre cuvioase, trebuie menționate Sfintele Parascheva de la Iași și Teodora de la Sihla. Dintre soții, pot fi aduse în atenție Sfintele Nona și Gorgonia.

După exemplul suprem al Maicii Domnului, în lista modelelor de mame sfinte, trebuie evidențiate: Sfânta Ana, mama Fecioarei Maria, și Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, apoi mamele sfinților trei ierarhi: Sfintele Emilia, Nona și Antuza, ș.a.

Recent, Sfântul Sinod i-a inclus în rândul sfinților pe părintele Arsenie Boca, Dumitru Stăniloaie, Constantin Sârbu sau Ilie Lăcătușu.

În același timp, în ședința de joi, Sfântul Sinod a luat act „cu speranță și binecuvântare” de dorința unor comunități ortodoxe române din Ucraina de revenire la Biserica Ortodoxă Română.

Conducerea BOR a mai stabilit să aibă loc pe 17 aprilie, în Joia Mare, Sfințirea Marelui Mir, în contextul în care atunci vor fi prezenți la București membrii Sfântului Sinod.

În ședința de joi a fost ales, prin vot secret, un nou episcop al Episcopiei Sălajului – PS Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului și conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Alături de acesta, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului l-a mai propus pentru această slujire pe Arhimandritul Samuel Cristea, profesor și duhovnic la Colegiul Ortodox Mitropolitul Nicolae Colan din Cluj-Napoca.

Sfântul Sinod a mai fost aprobat statutul și stema eparhială ale Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Înaintea ședinței Sfântului Sinod s-a săvârșit Te Deum, de către Preasfințitul Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, pentru deschiderea lucrărilor sinodale și comemorarea a 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918). La final a fost cinstită memoria făuritorilor basarabeni ai Marii Uniri, a precizat sursa citată.

Citește și: Cum va fi vremea de Paşte. Prognoza emisă de ANM anunţă ploi în toată ţara

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Gigi Becali i-a pus clauza de 50 de milioane de euro şi a ajuns de nerecunoscut! Cu cine a semnat
Capital.ro
Lovitură pentru acești români care așteaptă pensia. O regulă poate schimba totul. Decizia din dosar nu mai este suficientă
Playtech.ro
Declarația pentru ieșirea minorului din țară este necesară și dacă nu mai există control la frontieră?
Adevarul
Tatuajele românilor din urmă cu 125 de ani. Studiul fascinant al lui Nicolae Minovici despre semnele de pe pielea oamenilor
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Afacerea lui Radu Drăgușin care i-ar putea aduce de 183 de ori mai mult decât a investit
MediaFlux
Răsturnare de situație privind pacea în Ucraina! Putin răspunde propunerilor lui Zelenski
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat