Sfaturile ANPC în prag de Sărbători. Alimentele şi băuturile la care trebuie să avem grijă! Sfaturile Infocons pentru cadourile de Crăciun 2022

România, indiferent de vreme şi de vremuri, are grijă să aibă mese bogate de Sărbători, astfel că nici Crpciunul din 2022 nu va ţine cont de cifrele mari de pe facturile la curent sau gaze.
Filip Stan
19 dec. 2022, 08:42
Sfaturile ANPC în prag de Sărbători. Alimentele şi băuturile la care trebuie să avem grijă! Sfaturile Infocons pentru cadourile de Crăciun 2022
Sfaturile ANPC în prag de Sărbători.

ANPC atrage atenția consumatorilor înainte de cumpărătuirle de Sărbătoir, prin vocea directorului general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel. Într-o postare pe pagina de Facebook acesta, sfătuiește românii să aibă o atenție sporită la achiziția produselor alimentare, în special în cazul „ofertelor promotionale”. „Recomand atenție la produsele alimentare care prezintă urme de mucegai, data durabilității minimale depășită sau ambalajele deteriorate și pentru care există suspiciunea deteriorării conținutului”, mai spune şeful ANPC.

În ceea ce priveşte carnea de Crăciun,  atenția trebuie să fie una extrem de sporită, căci acest aliment este unul extrem de periculos atunci când prezintă caracteristicile pe care nu ar trebui. Achiziționarea cărnii, dar și a produselor din carne, se va face numai din locuri special amenajate, contruite expres pentru acest scop, fiind dotate și autorizate. La această categorie intră măcelăriile, magazinele alimentare, locuri special amenajate în piețe. De asemenea, o condiție esențială este ștampila de control sanitar-veterinar în vigoare.

Dezvăluirea unui măcelar înainte de Sărbătorile de iarnă: „Când vedem cancer în carnea de porc, nu se aruncă!”
Românilor le este recomandat ca în această perioadă să evite cumpărarea de carne de la persoane și din locuri neautorizate. Exemplul elocvent este celebrul „portbagaj”, unde prețul oferit este comparativ mai mic. Cu toate acestea, comerciantul respectiv nu carantează asigurarea condițiilor optime de transport, depozitare și comercializare și, în plus, nu va elibera nici bon fiscal.

La prima vedere, o bucată de carne pentru a fi bună, trebuie să aibă la suprafață o peliculă uscată, de culoare roz spre roșie, să fie fermă și elastică, atât la suprafață cât și în secțiune. În plus, mirosul acesteai trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt.

Problema băuturilor! Ce e bine să punem pe masă de Crăciun, potrivit ANPC

După mâncare, următorul „ingredient” pentru „o masă ca la carte” este băutura. Și în cazul acesteia, trebuie să existe o atenție sporită. Eticheta este foarte importantă, căci conținutul acesteia trebuie să cuprindă astfel: denumirea sub care se vinde produsul, denumirea și adresa producătorului sau a importatorului, sau a îmbuteliatorului, volumul net, concentrația alcoolică, o informație privind lotul, data durabilității minimale pentru băuturile alcoolice cu concentrația alcoolică mai mică de 10% vol.

Una dintre cele mai populare băuturi aleacestei perioade este vinul. În cazul acestuia, eticheta de pe sticlă trebuie astfel să mai conțină următoarele informații: categoria de calitate, indicația geografică sau denumirea de origine controlată pentru vinurile de calitate superioară, tipul vinului, funcție de conținutul de zaharuri, scrie antena3.ro.

Câteva sfaturi de la ANPC pentru verificarea calității lichidelor:

  • culoarea băuturii trebuie să fie corespunzătoare sortimentului acestuia, să fie limpede, fără să prezinte depuneri sau impurități în suspensie;
  • la întoarcerea sticlei cu dopul în jos, conținutul acesteia nu trebuie să se tulbure sau să prezinte impurități sau scurgeri;

InfoCons te informează : Sfaturi utile pentru alegerea cadourilor de Moș Crăciun

Unele amintiri dragi din copilărie se leagă de jucăriile noastre preferate. De aceea ne-am gândit să va informăm cu privire la câteva lucruri esențiale de care trebuie să țineți cont când achiziționați jucării , acum în luna în care acestea sunt foarte solicitate .

Decembrie este luna în care sărbătorile își lasă amprentele pe sufletele, dar și buzunarele noastre. Este luna în care oamenii sunt îndemnați să fie mai buni , fie de cei din jur, de posturi radio sau de posturi TV , fie se automotiveaza, încercând parcă să compenseze pentru celelalte luni în care au avut mici scăpări negative. Trebuie să fim mai buni tot anul, nu doar acum.

Cadouri de Crăciun 2022. Ce pun românii pe lista lui Moş Crăciun şi în ambalaje frumos colorate

Este luna în care deși încercăm să fim mai armoniosi și înțelegători , totodată suntem , sau unele persoane sunt , din ce în ce mai agitate sau nervoase din cauza cumpărăturilor pe care trebuie să le facă. Mici , mari cadouri celor dragi, mâncare, și mai ales jucării.

Luna decembrie este foarte iubită în mod special de copii , deoarece atunci ei primesc cadouri de la Moș Crăciun. În orice familie , copiii au prioritate la cadouri. Și ce iubesc copiii cel mai mult ? Ați ghicit ! Jucăriile .

Principiile care guvernează securitatea jucăriilor sunt cele care se regăsesc atât în Directiva privind securitatea generală a produselor , în Directiva Consiliului 88/378/EEC din 3 mai 1988 referitoare la securitatea jucăriilor , cât și în Directiva 2009/48/EC privind siguranța jucăriilor .

Directiva privind securitatea jucăriilor stabilește cerințele esențiale pe care jucăriile trebuie să le îndeplinească în cursul fabricării și înainte de punerea pe piață . Aceste cerințe se referă la proprietățile fizice , mecanice , la flamabilitate , la proprietățile chimice , electrice , igienice și radioactivitate . Deci , această directivă își propune să acopere toate categoriile de riscuri .

Jucăriile trebuie alese în funcție de vârstă , capacitățile și aptitudinile copilului , deoarece jucăriile care nu sunt destinate unei grupe de vârstă specifice pot să îl rănească .

Copiii sub 3 ani au tendința să bage jucăriile în gură și se pot îneca cu părțile mici ale acestora , de aceea trebuie respectate atenționările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni , care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul : `Atenție . Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni . Pericol de strangulare `.

Jucăriile trebuie să aibă marcate pe corpul lor , într-un mod vizibil , lizibil și durabil , următoarele elemente:

-coordonatele producătorului și/sau importatorului ( numele , denumirea comercială / marca înregistrată a producătorului și/sau a importatorului și adresa la care pot fi contactați )

– numărul unic de identificare a jucăriei ( tipul , lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare );

– marcajul de conformitate CE care conduce la supoziția că jucăria este sigură

-dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici , elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoțește jucăria .

-este recomandată existența instrucțiunilor de utilizare și a avertismentelor specifice , însoțite de indicații privind precauțiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării ; acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română

-trebuie să respectați întocmai aceste instrucțiuni și precauții .

-orice reclamație legată de o jucărie achiziționată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului / magazinului de la care a fost cumpărată și în caz de nerezolvare , structurii teritoriale a ANPC sau asociațiilor pentru consumatori .

– patinele şi skateboardurile destinate utilizării de către copii trebuie să fie însoţite de avertismentul : ‘Atenţie ! A se purta echipament de protecţie .’

– jucăriile care reproduc la scară redusă aparate sau instalaţii destinate adulţilor , trebuie să poarte avertismentul ‘ Atenţie ! A se folosi sub stricta supraveghere a unei persoane adulte !’

Se apropie Moș Crăciun, iar  consumatorii vor cumpăra cadouri pentru cei mici . În acest context , InfoCons vine în sprijinul consumatorilor cu alertele rapide pentru produsele nelimentare la nivelul Uniunii Europene !

Pentru a fi la curent cu toate alertele emise de Uniunea Europeană , InfoCons pune la dispoziția consumatorilor Aplicația Gratuită InfoCons . Prin descărcarea aplicației de pe App Store , Google Play sau App Gallery , consumatorii au acces direct și transparent la alertele pentru produsele nealimentar , actualizate zilnic și însoțite de detalii precum :

– denumire produs ;
– țara vizată ;
– gradul de risc ;
-orginea produsului ;
-data la care intră alerta în vigoare ;
-imaginea cu produsul ce face obiectul alertei ;

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Gigi Becali a vorbit cu Meme Stoica despre Tavi Popescu și Dennis Politic la FCSB. „Dacă nu, la revedere!”
Capital.ro
Nicolae Ceaușescu nu putea scăpa cu viață. Ce a încercat Iliescu să ascundă: La un proces normal, începea să vorbească
Playtech.ro
Când ai voie să speli haine după Crăciun, potrivit tradiției. Ce spun preoții
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Cum influențează perioadele necontributive vechimea în muncă la pensie
iamsport.ro
Cum a cucerit-o Banciu pe colega sa de cameră: ”Venea cu alt hăndrălău în fiecare seară, dar apoi am dormit 3 săptămâni în același pat”
MediaFlux
Tradiți și obiceiuri de Sfântul Ștefan. Cui îi spunem la mulți ani pe 27 decembrie și ce este interzis în a treia zi de Crăciun
stirilekanald.ro
Crimă șocantă de Crăciun! Un bărbat de 36 de ani, ucis într-un scandal cu peste 20 de persoane. Victima a fost lovită în zona capului de 4 persoane, inclusiv un minor de 14 ani, pe care nu îi cunoștea
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend