Shhaideh: Potrivit Guvernului Cioloş, prefecţii şi subprefecţii au fost scoşi din categoria înalţilor funcţionari publici

Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, sâmbătă, la Buzău, că, potrivit prevederilor adoptate de Guvernul Cioloş şi negociate cu Comisia Europeană, funcţiile de prefect şi subprefect au fost scoase din categoria înalţilor funcţionari publici, aceştia devenind demnitari şi fiind asimilaţi secretarilor de stat, respectiv subsecretarilor de stat.
Alina Costache
04 mart. 2017, 17:12
Shhaideh: Potrivit Guvernului Cioloş, prefecţii şi subprefecţii au fost scoşi din categoria înalţilor funcţionari publici
”Conform strategiei adoptate de guvernul anterior şi negociată cu Comisia Europeană, pentru că această strategie a funcţiei publice a fost condiţionalitate în accesarea fondurilor FSE, prefectul şi subprefectul sunt funcţii de demnitate publică, asta înseamnă că în statutul funcţiei publice prefectul şi subprefectul nu mai sunt înalţi funcţionari publici, am introdus funcţia de secretar general al prefecturii ca funcţie de înalt funcţionar public, deci prefectul şi subprefectul sunt funcţii de demnitate publică. E funcţie de secretar de stat şi de subsecretar de stat, funcţie de demnitate publică”, a afirmat Sevil Shhaideh, citată de news.ro. 

Sorin Grindeanu a afirmat, tot sâmbătă, la Buzău, că Guvenul îşi propune realizarea unui nou cod administrativ, care ar reglementa inclusiv situaţia prefecţilor şi a subprefecţilor, care sunt schimbaţi din funcţii la venirea unui nou Guvern, deşi aceştia fac parte din corpul înalţilor funcţionari publici şi ar trebui să fie apolitici.

Premierul a precizat că se află în dezbatere publică un proiect în acest sens şi că aşteaptă ”argumente şi contraargumente”, susţinând că prin eliminarea noţiunii de ”apolitic” în cazul prefecţilor şi subprefecţilor s-ar ieşi ”dintr-o anumită ipocrizie”.

”Acest proiect e parte din ce vrem să facem, şi anume un nou cod administrativ. Să ştiţi că îmi doresc, şi nu are sens să discutăm de lucruri pe care fiecare din noi le ştim, şi anume chiar dacă din 2004 prefecţii şi subprefecţii au devenit înalţi funcţionari publici şi sunt apolitici, la fiecare schimbare de Guvern au trecut în corpul înalţilor funcţionari, la dispoziţia Guvernului, dar, aşa e normal, schimbările de Guvern au dus la schimbări de prefecţi. Vorbim de o chestiune pe care toată lumea a făcut-o indiferent de culoarea politică a Guvernului. Cred că revenirea la o chestiune transparentă vorbind despre reprezentanţii guvernului în teritoriu, şi anume la eliminarea prevederii de apolitic, e în dezbatere publică, nu spun că asta e soluţia, aşteptăm argumente şi contraargumente, fiind în dezbatere publică, dar măcar ieşim dintr-o anumită ipocrizie, toată lumea ştie că la schimbarea guvernului se schimbă şi prefecţii şi subprefecţii, doar că există o formă mascată de apolitic”, a afirmat Grindeanu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT