Și străinii au dat năvală la Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Cum a reacționat un grec venit la evenimentul din București

Târgul de Crăciun organizat la București în Piața Constituței este un ”magnet” nu doar de localnici, ci și de turiști străini. Reacția unui grec venit la eveniment a fost senzațională!
Irina Dumitrescu
15 dec. 2024, 22:33
Și străinii au dat năvală la Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Cum a reacționat un grec venit la evenimentul din București

La Târgul de Crăciun din Piața Constituției, Moșul a sosit, anticipat, încă de duminică. Și va rămâne acolo până în seara de 24 decembrie, spre bucuria celor mici.

Vizibil emoționați de întâlnirea cu Moș Crăciun, copiii i-au spus direct ce vor să găsească sub brad sau i-au lăsat scrise toate dorințele lor pentru seara de Ajun.

De surprize au însă parte, la Târgul de Crăciun din Piața Constituției, și părinții. Duminică seară de pildă, au avut concert Marius Mihalache Band, iar din 20 decembrie sunt așteptați la alte show-uri muzicale atractive. Vor mai cânta, printre alții, Elena Gheorghe, Narcisa Suciu, Feli, Ducu Bertzi, Diana Matei și taraful Cleante, Florin Ristei, Lidia Buble, Damian & Brothers și ”eternul” rapsod al sărbătorilor de iarnă, Ștefan Hrușcă, al cărui mini-concert este programat pe 23 decembrie, la 20:30.

Citește și Calendar ortodox 16 decembrie 2024. Sfântul Proroc al lui Hristos care-ţi luminează mintea la vreme de tulburare. Cum să i te rogi ca să depăşeşti greutăţile

Dincolo de sosirea lui Moș Crăciun și de muzică, târgul din Piața Constituției atrage și prin impresionantul brad înalt de 30 de metri și oferta generoasă de preparate.

Iar în valurile de vizitatori nu sunt doar bucureșteni, ci și numeroși străini, veniți să vadă cu ochii lor ce se întâmplă la eveniment.

Un comerciant prezent la târg a mărturisit că și ziua de duminică a fost una reușită.

„Azi a fost o zi foarte frumoasă. Da, am avut mulţi clienţi, foarte mulţi străini: bulgari, greci, italieni, spanioli. Anul acesta vedem o creştere foarte mare faţă de anul trecut la ce înseamnă turişti şi ne bucurăm pentru asta”, a spus el, pentru observatornews.

Printre turiștii străini veniți la târg s-a numărat și un tânăr din Grecia, care s-a declarat impresionat de ce a găsit în Piața Constituției.

„E foarte frumos pentru mine pentru că vin dintr-un oraş mic din Grecia şi acest tip de târg nu se organizează acolo. Spiritul Crăciunului în oraşul din care sunt eu este foarte diferit. Îmi place foarte mult. Este foarte diferit pentru mine, dar într-un mod plăcut”, a mărturisit grecul, potrivit sursei citate.

Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei este deschis până la 26 decembrie.

Citește și Cât costă o porție de fasole la Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Pofticioșii au o gamă variată de preparate tradiționale din care să aleagă

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
România – Polonia, decisiv pentru selecționer?! „Se vorbește despre demisie. Așteptările erau mari”
Capital.ro
Ninsorile au cuprins mai multe regiuni din țară. Se circulă în condiții de iarnă. Utilajele intervin
Playtech.ro
Cum să plătești mai puțin pentru încălzire în această iarnă. Temperatura la care să setezi termostatul când ești acasă și când pleci
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Horoscopul weekendului 14-15 noiembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România