Sibiul a devenit o mare scenă culturală, fără graniţe între actori şi spectatori

Străzile și sălile de spectacole din Sibiu au fost pline de zeci de mii de oameni, veniți din toate colțurile lumii la Festivalul Internațional de Teatru. Copiii, părinții și bunici s-au bucurat de show-rile senzaționale oferite de artiști. Mâine, organizatorii festivalului au pregătit alte surprize pentru oameni. De la parade cu personaje care mai de care mai colorate și mai amuzante, până la piese celebre de teatru.
Viorel Dobran
21 iun. 2026, 20:33
Sibiul a devenit o mare scenă culturală, fără graniţe între actori şi spectatori

Duminică, a treia zi a celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a adus un program în care şi-au dat întâlnire tragedia greacă, dansul contemporan, circul și muzica.

Cu două zile înainte de solstițiul de vară s-a produs adevăratul fenomen astral: retrospectiva marelui pictor român și universal Ștefan Câlția, găzduită într-unul dintre locurile emblematice ale Europei. Astfel și-a început Emil Hurezeanu discursul unei seri cum rar ai ocazia să trăiești.

Sibiul a îmbrăcat haine de sărbătoare. Zi plină de culoare, cu show de drone, spectacole şi super expoziţia maestrului Ştefan Câlţia

Dacă maestrul Ștefan Câlția declara că „îmi doresc ca fiecare om care vine la expoziție să plece cu gândurile reașezate, cu senzația că ceva l-a tulburat și l-a făcut să se simtă foarte viu”, atunci se poate spune că acesta a fost doar începutul conștientizării acestor neliniști fertile. După acest „summum” cultural, spectacolul artei a continuat la Sibiu

Duminică, 21 iunie, au fost programate aproape 20 de țări cu zeci de spectacole, dintre care aproape 20 de reprezentații în aer liber cu acces gratuit și patru spectacole difuzate online.

Au fost Marionete cu suflet – Grande Lupo Bulgaro, a umplut Piața Huet.  Un spectacol de stradă cu marionete, prezentat în Piața Huet, potrivit pentru întreaga familie și parte din secțiunea de spectacole în aer liber a festivalului.

Nu au lipsit Consultații poetice – Théâtre de la Ville, Teatro Stabile di Catania, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Piața Huet. Un proiect inițiat în timpul primei carantine, când artiști francezi și internaționali au început să ofere „consultații poetice”. Este o conversație individuală, de aproximativ 20 de minute, cu un artist, care pornește de la o întrebare simplă – „Ce mai faci?”. În funcție de răspuns, artistul alege și interpretează o poezie, un dans sau o piesă muzicală.

S-a dat startul celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS)! Cum a fost în prima zi: spectacole stradale, piese de teatru şi muzică fado

A fi sau a nu fi rămâne o întrebare retorică la Sibiu, pentru că Hamlet – Universitatea de Arte din Târgu Mureș, Facultatea de Litere și Arte (Sala CAVAS), a încâtat publicul de toate vârstele O lectură a clasicului shakespearian propusă de tinerii actori ai Universității de Arte din Târgu Mureș, în cadrul programului dedicat școlilor de teatru prezent în fiecare an la FITS. Şi acestea sunt doar câteva repere din „Everestul” cultural găzduit de fosta capitală culturală a Europei.

„Bună! Salut, mama!  Am făcut asta când am fost în Belfas, cu mult timp în urmă. Mi-a venit ideea de comunitate și de momente speciale cu oamenii. Pentru că tot timpul stăm așa și mă întrebam dacă putem avea timp pentru momente speciale petrecute alături de oameni, să interacționăm, să ne distrăm”, face show un artist stradal, spre încântarea turiştilor.

Festivalul international de teatru Sibiu continua să surprindă. De la spectacole pe strazile oraşului, la acrobaţii care sfidează limitele corpului omenesc. festivalul aducde in fiecare zi noi povesti şi noi întâlniri între artisti şi spectatori.

Dacă aţi ratat aceste superbe evenimente, nu disperaţi! Cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu cuprinde 848 de evenimente pe parcursul a zece zile pline de teatru, dans, muzică, circ, expoziţii şi multe altele. Sunt aşteptaţi peste 5000 de artişti din 83 de ţări.

Tema din acest an – SUFLET – subliniază că mai presus de tehnologie stă sufletul, fie că e vorba de cel al artistului sau al spectatorului.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Mergi la Brighton – Universitatea Craiova? Ce trebuie să știi despre intrarea în Anglia și cât te costă
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT