Simona Gheorghe a reușit să se țină de provocarea pe care și-a lansat-o la început de an: „Greu, când ai program dificil și doi copii de gestionat”

Simona Gherghe a decis că este timpul să facă o schimbare benefică în viața sa. Vedeta a anunțat că a reușit să se țină de provocarea pe care și-a lansat-o la început de an.
Alina Costache
11 feb. 2025, 15:22
Simona Gheorghe a reușit să se țină de provocarea pe care și-a lansat-o la început de an:

Simona Gherghe este una dintre cele mai cunoscute și apreciate prezentatoare TV din România. Vedeta obișnuiește să împărtășească urmăritorilor săi pe rețelele sociale inormații din viața ei profesională, dar și din plan personal. Simona Gherghe și soțul ei, Răzvan Săndulescu, au doi copii, Ana și Vlad.

Deși este mereu ocupată, Simona Gherghe și-a dat o provocare la început de an, legată de sport. „Vreau să fac treaba asta, în primul rând pentru mine!”, mărturisea prezentatoarea.

În cursul zilei de luni, Simona Gherghe a postat pe pagina sa de Instagram, o fotografie, în care se afla la sală și la care a atașat și un mesaj despre provocarea ei. Astfel, Simona Gherghe a anunțat că a reușit cu succes să ducă la bun sfârșit această provocare, văzând rezultate extrem de benefice, iar în același timp fiind foarte mândră de reușita sa.

„Acum exact 21 de zile, mi-am dat un challenge: #21deziledesport. Greu, când ai program dificil și doi copii de gestionat. Dar știam că nu e imposibil.

Mă tot chinuiam să fac loc sportului în viața mea și inventam tot soiul de motive să n-o fac.

Principala scuză era lipsa timpului. Ei, în astea trei săptămâni, mi-am dovedit că, dacă îți dorești ceva, îi faci loc în viața ta, oricât de greu ar fi.

Citește și: Simona Gherghe, vacanță de vis cu familia. Ce activități are prezentatoarea TV alături de copii. FOTO

Am avut zile cu podcast, emisie live, dus copiii la activități, făcut cină, plus tot ritualul de seară (dușurile celor mici, poveste, adormit). Și mi-a ieșit și treaba asta cu sportul. Dimineața, devreme. N-am lipsit nicio zi.

Mi-am organizat în așa fel programul, încât să bifez tot.

M-a ajutat că am postat aici, practic, n-am avut cum să mă mai răzgândesc. Nu-mi place să trișez. Niciodată!

Ce am câștigat? Mă simt muuult mai bine, a scăzut considerabil nivelul de stres, dorm bine, am slăbit 3 kilograme, corpul arată mai tonifiat.

Și da, SUNT MÂNDRĂ DE MINE!

Citește și: Simona Gherghe, detalii despre primul bărbat din viața ei. Ce a spus prezentatoarea TV: „Era cu 5 ani mai mare ca mine, avea plete”

De acum, sportul va avea locul lui în viața mea, de câteva ori pe săptămână. E un obicei pe care l-am primit cu recunoștință!”, a transmis  Simona Gherghe, în mesajul transmis la fotografia postată pe pagina sa de Instagram.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT