SIMONA HALEP, decizie de ultimă oră legată de turneul de la Miami. Este fără precedent în 2015

Simona Halep este a treia favorită de pe tabloul principal al turneului de tenis de la Miami, dar în acest an cea mai bună sportivă a noastră a decis să-şi încerce norocul şi în proba de dublu.
Daniel Spătaru
25 mart. 2015, 09:42
SIMONA HALEP, decizie de ultimă oră legată de turneul de la Miami. Este fără precedent în 2015

Simona Halep a pus capăt speculaţiile privitoare la posbila sa retragere din turneul de la Miami şi, mai mult decât atât, ea va participa şi în proba de dublu, unde va face pereche cu Alexandra Dulgheru. Cele două au primit un wild-card din partea organizatorilor şi vor juca în primul tur împotriva perechii ceho-olandeze Barbora Zahlavova-Strycova/Michaella Krajicek.

Citeşte şi SIMONA HALEP are şansa de a redeveni nr. 2 mondial. Cum o poate depăşi pe Şarapova, după Miami Open

Este pentru prima oară în acest an când Simona Halep participă în proba de dublu a unui turneu WTA. În 2014, Simona Halep a jucat doar în trei turnee şi proba de dublu. În ianuarie, la Sydney, şi în septembrie, la Beijing, ea a făcut pereche cu Raluca Olaru, câştigând un singur meci, în capitala Chinei, iar la Australian Open a jucat alături de Alexandra Cadanţu, pierzând în runda inaugurală, în faţa perechii Kveta Peschke (Cehia)/Katarina Srebotnik (Slovenia).

Citeşte şi HALEP şi NICULESCU, în Top 7 execuţii, la Indian Wells. Loviturile cu care au cucerit publicul VIDEO