SIMONA HALEP, desfiinţată de o fostă câştigătoare de Wimbledon: Nimeni nu-şi va aminti de ea

Simona Halep se află pe locul 3 în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis, anul acesta are un bilanţ de 16 victorii şi doar două înfrângeri şi e calificată în semifinale la Indian Wells, dar cu toate acestea sunt încă foste vedete din circuit care nu au încredere în compatrioata noastră.
Daniel Spătaru
19 mart. 2015, 14:47
SIMONA HALEP, desfiinţată de o fostă câştigătoare de Wimbledon: Nimeni nu-şi va aminti de ea

Jana Novotna are 46 de ani, iar în 1998, pe când avea 29 ani, ea reuşea să câştige turneul de la Wimbledon. Memorabilă este însă finala jucată de ea în 1993, tot la Wimbledon, împotriva lui Steffi Graf, când conducea cu 6-7, 6-1, 5-1, servea şi avea minge de meci, 40-30, dar nemţoaica a întors meciul şi a câştigat setul decisiv cu 6-4.

Într-un interviu pentru sport360.com, Jana Novotna a vorbit despre jucătoarele din tenisul actual, referindu-se inclusiv la Simona Halep. „Halep va fi mereu o jucătoare bună, mereu constantă şi poate va cîştiga şi un Grand Slam, dar va fi una dintre jucătoarele de care nu îşi va aminti nimeni. Nu o spun cu răutate. Este o jucătoare bună, solidă, curajoasă, dar nu este «wow».

Citeşte şi Site-ul WTA: PUNCT IREAL reuşit de Simona Halep VIDEO

Sunt întotdeanua puţine jucătoare de care să-ţi aminteşti, deşi au fost multe sportive bune. Trebuie să fii «wow» în toate felurile şi Serena Williams este în această caterogie, aşa cum este şi Maria Şarapova, chiar dacă nu a cîştigat atîtea turnee de Grand Slam. Oriunde apare, Şarapova este un succes. Ea poate face o şedinţă foto, poate merge pe tocuri înalte, poate poza într-o maşină, apoi se duce pe teren şi este foarte concentrată şi nu se uită niciodată înapoi.

Citeşte şi SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS în semifinale la Indian Wells: „Abia aştept să joc cu nr. 1”

Nici Eugenie Bouchard nu se încadrează în categoria cea mai înaltă, a jucătoarele de tenis care sînt «wow». A avut un an extraordinar, a apărut în reviste, i-au aranjat părul, dar ea nu se poate descurca„, a declarat Jana Novotna.

DailyBusiness
Joburi 2025. Unde te poți angaja dacă nu ai studii superioare. Marile orașe sunt cele mai ofertante. Sectorul de activitate care este permanent în căutare de angajați
Spynews
Halloween 2025: Idei de costume, decorațiuni și cum să organizezi o astfel de petrecere acasă
Fanatik.ro
Ce averi au candidații favoriți la alegerile pentru Primăria Bucureștiului. Cine e cel mai bogat dintre Drulă, Ciucu și Băluță
Capital.ro
A murit unul din profesorii de geniu ai țării. Diana Șoșoacă spune adio unui mare român: O făclie a românismului, veșnic arzând pentru adevăr
Playtech.ro
Un nou marcaj rutier în București schimbă regulile în intersecții. Ce trebuie să faci ca să nu iei amendă
Adevarul
Război de distrugere: Putin nu mai vrea să cucerească Ucraina, ci să o ruineze
wowbiz.ro
AVEM PRIMA REACȚIE a lui Irinel Columbeanu după ce Monica Gabor s-a întors în România: „Nici nu m-a...”
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Ioana Țiriac, în bikini, i-a pus pe jar pe arabi!
kanald.ro
Doi dintre bărbații care au murit în Munții Făgăraș erau polițiști. Niciunul nu era echipat corespunzător pentru drumențiile montane
Cancan.ro
Ce a făcut mulțimea când Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
iamsport.ro
Fostul jucător al FCSB susține că echipa lui Gigi Becali ar putea fi desființată: ”În sfârșit!”
MediaFlux
Analize medicale gratuite. Lista investigațiilor decontate anual de CNAS
stirilekanald.ro
Câtă durere! Alina a murit în urma unei crize de astm bronșic. Tânăra de 30 de ani era mama unei fetițe de 7 ani: „Oamenii ca ea nu se uită ușor”
substantial.ro
Confidențialitate și profesionalism în activitatea unui detectiv Timișoara