Simona Halep, pozitivă la revenirea de la Roland Garros: „A fost un rezultat bun”. Ce spune despre antrenorii săi

ROLAND GARROS 2019. Simona Halep (nr. 3 WTA) a declarat, vineri după-amiază, pe Aeroportul Henri Coandă, că această ediţie a turneului de la Roland Garros nu este o dezamăgire pentru ea, precizând că atingerea fazei sferturilor de finală la un Grand Slam este întotdeauna un rezultat bun.
Iulian Tudor
07 iun. 2019, 15:18
Simona Halep, pozitivă la revenirea de la Roland Garros:

ROLAND GARROS 2019. Eliminată, joi, de americanca Amanda Anisimova, Simona Halep a explicat că a avut o zi mai slabă şi nu a reuşit să câştige. „A fost cu totul şi cu totul altceva (n.r. – faţă de ediţia trecută a turneului de la Roland Garros), o altă atmosferă şi alte gânduri atunci când am început turneul. Nu a fost de vină nimic, nici vremea, nimic. A fost la fel pentru toată lumea.

Am avut o zi mai slabă şi nu am reuşit să câştig. Nu a fost o dezamăgire această ediţie, un sfert de finală la un Grand Slam este un rezultat foarte bun. Sunt foarte bine mental şi chiar mă simt fericită. Acum, ce spun alţii nu contează. A fost o plăcere să fiu la Roland Garros din poziţia de câştigătoare a ediţiei precedente şi poate în viitor se va mai întâmpla. Oricum, nu a fost o presiune asta. Nu s-a schimbat nimic, toată lumea mă apreciază la fel. Le mulţumesc pentru toată susţinerea şi eu sunt foarte bucuroasă de tot ceea ce se întâmplă. Şi sunt foarte pozitivă că sunt sănătoasă şi pot să joc tenis în continuare„, a spus Simona Halep.

Citeşte şi Ashleigh Barty – Marketa Vondrousova este finala feminină de la Roland Garros 2019

„Următorul obiectiv pentru mine este Wimbledonul. Dar fiecare turneu reprezintă un obiectiv pentru mine. Şi atunci când mă duc să joc un turneu, îl joc 100%„, a adăugat jucătoarea română. Întrebată dacă va relua colaborarea cu antrenorul australian Darren Cahill, Halep a răspuns: „Nu ştiu cine spune de o nouă colaborare cu Darren, iar dacă nu spun eu înseamnă că nu e adevărat. Atunci când va avea loc o schimbare o să vă anunţ. Antrenorul actual (n.r. – Daniel Dobre) rămâne alături de mine în continuare„.

Câştigătoarea ediţiei 2018 a turneului de la Roland Garros, Simona Halep, a fost învinsă, joi, de americanca Amanda Anisimova (17 ani), cu scorul de 6-2, 6-4, în sferturile de finală ale turneului parizian.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Politicianul acuzat în trecut de spălare de bani decide soarta clubului Steaua. Cine este Radu Oprea, propunerea de ministru al Apărării în Guvernul Luca Niculescu
Capital.ro
Planul noului Guvern pentru debirocratizare și digitalizare. Statul nu mai cere documente pe care le are deja, apar „Primăriile fără hârtii” și portofelul digital RO Wallet
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Val de îmbolnăviri în județul Vaslui. Copiii, printre cei mai afectați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT