Simona Halep, primele declaraţii înainte de Turneul Campioanelor. Ce a spus la şedinţa foto VIDEO

Simona Halep va participa pentru al şaselea an consecutiv la Turneul Campioanelor și va debuta la acestă ediție  împotriva canadiencei de origine română, Bianca Andreescu. Cele două jucătoare se află în Grupa Violet, iar partida va avea loc luni, nu înainte de ora 14:00.
Ionela Marcu
25 oct. 2019, 14:32
Simona Halep, primele declaraţii înainte de Turneul Campioanelor. Ce a spus la şedinţa foto VIDEO

Simona Halep a fost prezentă vineri la ședința foto care are loc înainte de Turneul Campioanelor și a reușit să atragă toate privirile.

„Este mereu ceva special să fiu aici. Este a șasea oară și sper ca de această dată să am evoluții mai bune decât la ultimele ediții și să mă bucur mai mult de tenis. Este mereu plăcut să ne îmbrăcăm așa. M-am bucurat astăzi că am avut ocazia să o fac. A fost foarte frumos să particip la ședința foto. Nu avem șansa să ne îmbrăcam așa foarte des la turnee. O să mă bucur de gală, iar de mâine o să mă gândesc doar la meciuri. Orice meci este foarte greu„, a spus Simona Halep, înainte de Turneul Campioanelor.

Simona Halep se află în grupă la Turneul Campioanelor cu Bianca Andreescu, Elina Svitolina şi Karolina Pliskova.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Anunț din Polonia despre transferul tricolorului: „Sunt discuții!”
Capital.ro
O categorie de pensionari poate primi bani în plus la pensie. Înalta Curte a stabilit cine beneficiază de majorare
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă radarul te prinde cu 60 km/h unde limita este 50. Regula pe care mulți șoferi o înțeleg greșit
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Selecționerul Poloniei s-a răzgândit în ultimul moment și i-a răpit șansa de a fi titular contra României
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România