Simona Halep, seară de neuitat la petrecerea de adio! Cine a susținut-o până în ultimul moment și cum a fost îmbrăcată

Simona Halep s-a retras oficial, la 34 de ani, din tenis pe acordurile melodiei „My Way”, interpretată de Loredana Groza, sâmbătă, 13 iunie. Petrecerea de după meciul demonstrativ de la BT Arena din Cluj-Napoca a fost un eveniment plin de emoții, aplauze și lacrimi. Fostul antrenor al tenismenei, Darren Cahill, a rămas alături de campioană pe tot parcursul serii.
Alexandra Dumitrescu
14 iun. 2026, 16:59
Simona Halep, seară de neuitat la petrecerea de adio! Cine a susținut-o până în ultimul moment și cum a fost îmbrăcată

Retragerea Simonei Halep din tenis a fost sărbătorită printr-un eveniment spectaculos organizat la BT Arena din Cluj-Napoca, unde mii de fani au venit să îi aducă un ultim omagiu uneia dintre cele mai mari sportive din istoria României. Într-o atmosferă plină de emoție, fosta nr.1 WTA a jucat ultimul meci demonstrativ al carierei sale, marcând astfel încheierea unui capitol extraordinar.

Momentul a reunit numeroase personalități din lumea sportului și oameni care au avut un rol important în parcursul său profesional. Printre invitații de marcă s-au numărat Nadia Comăneci, Gică Hagi, Ilie Năstase, Andrei Pavel, Gael Monfils și Elina Svitolina, dar și persoane care au contribuit la formarea și succesul carierei sale.

Citește și: PNL se reunește de urgență luni de la ora 17.00 pentru a decide asupra viitorului partidului, după ce Nicușor Dan l-a desemnat premier pe prim-vicepreședintele Adrian Veștea fără a se consulta cu partidul

Moment emoționant la retragerea Simonei Halep: schimb de mingi cu tatăl său pe teren

Ultima apariție a Simonei Halep pe terenul de tenis a avut loc în cadrul unui meci demonstrativ plin de emoție, unde s-a duelat cu nume importante ale sportului, printre care Gael Monfils, Elina Svitolina și Andrei Pavel. Însă unul dintre cele mai memorabile momente ale serii a fost cel în care Stere Halep a pășit pe teren pentru a juca alături de fiica sa.

Schimburile de mingi dintre cei doi au stârnit aplauze și au emoționat întreaga arenă, transformând momentul într-un simbol al sprijinului pe care familia i l-a oferit campioanei de-a lungul carierei. Cu racheta în mână și zâmbetul pe buze, tatăl Simonei a demonstrat încă o dată că în spatele succeselor sportive s-au aflat ani de susținere, sacrificii și încredere necondiționată.

Seara dedicată retragerii sportivei a continuat cu o petrecere spectaculoasă, marcată de emoții, amintiri și momente de recunoștință. Una dintre surprizele pregătite pentru invitați a fost apariția Loredanei Groza, artista preferată a Simonei Halep, invitată chiar de fosta lideră mondială să cânte atât în cadrul galei, cât și la petrecerea organizată ulterior.

Pentru această ocazie specială, Simona Halep a ales o apariție elegantă și rafinată, purtând o rochie lungă din satin crem, care i-a evidențiat naturalețea și feminitatea. Printre invitații de seamă s-a aflat și Darren Cahill, antrenorul alături de care a obținut cele mai importante performanțe ale carierei și cu care a construit, de-a lungul anilor, o relație bazată pe respect, încredere și prietenie.

Loredana Groza a întreținut atmosfera cu momente unice. Prezența ei a adăugat un plus de spectacol și emoție unui eveniment deja încărcat de semnificație.

Cel mai emoționant moment al recitalului a venit atunci când artista a făcut o reverență în fața Simonei Halep și a antrenorului Darren Cahill, pe acordurile piesei lui Frank Sinatra, „My Way”.

Citește și: Horoscop RUNE pentru săptămâna 15-21 iunie 2026. Ai parte de confort, vindecare și o stare de siguranță emoțională. Se anunță și o călătorie frumoasă

Simona Halep: „A venit momentul să-mi iau rămas bun”

Simona Halep, fost lider mondial al tenisului feminin, și-a încheiat oficial cariera sportivă în cadrul unui eveniment spectaculos, desfășurat la BT Arena din Cluj-Napoca, în contextul celei de-a VII-a ediții a Sports Festival.

În discursul de adio, sportiva a vorbit despre împlinirea sa atât pe plan profesional, cât și personal, declarându-se un om împlinit. Halep rămâne în istoria tenisului ca prima jucătoare din România care a ajuns lider mondial în clasamentul WTA și una dintre puținele sportive care au reușit să cucerească două titluri de Grand Slam la simplu.

„A venit momentul să-mi iau rămas bun. Știu că poate o să fie ultima dată oficial când vorbesc ca sportivă, fostă sportivă. Mulțumesc României, aici m-am născut, aici am crescut! Sunt un om împlinit. Vă mulțumesc din suflet că nu v-ați îndoit de mine atunci când mi-a fost greu. Mulțumesc familiei care mi-a fost tot timpul alături. Este foarte special pentru că aici este toată viața mea.

Aceste trofee, acești oameni care m-au susținut tot timpul, chiar și atunci când am avut momente grele, au fost alături de mine și mi-au dat o energie bună. A fost greu, dar în cele din urmă a fost frumos. Așa că nu regret nimic și vreau doar să mulțumesc vieții și universului pentru tot ceea ce am primit ”, a mărturisit Simona Halep cu ochii în lacrimi.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
Dan Șucu, mai bogat decât Gigi Becali! Anunțul șocant al lui Mitică Dragomir
Capital.ro
Vârsta de pensionare pentru femei crește până la 65 de ani. Calendarul complet până în 2035
Playtech.ro
Orașul din România în care sunt mai multe locuințe decât familii. De ce au rămas atât de multe case goale
Adevarul
Oierii, spectatori la propriul protest: cum au transformat agitatorii revolta fermierilor într-o gherilă urbană
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Horoscop 16 septembrie. Se întoarce roata pentru unele zodii! Apar bani când se așteaptă mai puțin, iar o veste schimbă planurile zilei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte