Sindicaliştii de la Ambulanţă au pichetat sediile ministerelor Muncii şi Sănătăţii

Serviciile de Ambulanţă au declanşat o acţiune de protest la nivel naţional, pe perioadă nedeterminată, iar din 5 octombrie pe toate ambulanţele au fost puse afişe cu inscripţia "Protest naţional", în timp ce personalul TESA poartă banderole albe pe echipamentul de lucru, fără ca activitatea să fie afectată.
Iulian Tudor
11 oct. 2017, 05:18
Sindicaliştii de la Ambulanţă au pichetat sediile ministerelor Muncii şi Sănătăţii

Miercuri, între orele 10:30-11:30 a fost pichetat Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, iar între 11:30 şi 12:30 a fost pichetat Ministerul Sănătăţii, informează News.ro.

După aceea, protestatarii s-au deplasat în coloană pe traseul Cristian Popişteanu – Calea Victoriei – Piaţa Naţiunilor Unite – B-dul Naţiunilor Unite – B-dul Libertăţii şi Piaţa Constituţiei, unde au stat de la ora 13:15 până la 14:15.

Serviciile de Ambulanţă au declanşat o acţiune de protest la nivel naţional, pe perioadă nedeterminată, iar din 5 octombrie pe toate ambulanţele au fost puse afişe cu inscripţia „Protest naţional”, în timp ce personalul TESA poartă banderole albe pe echipamentul de lucru, fără ca activitatea să fie afectată.

Sindicaliştii cer stoparea diminuării veniturilor lunare ale personalului din sistemul sanitar, respectiv din serviciile de ambulanţă, începând cu 1 ianuarie 2018, în urma aplicării Regulamentului de sporuri conform proiectului elaborat de Ministerul Sănătăţii în baza prevederilor Legii 153/2017. Ei spun că veniturile le sunt diminuate în condiţiile în care vor pierde tichetele de masă începând cu 1 ianuarie 2018 până la 1 decembrie 2018 şi vor pierde sau le vor fi reduse procentele de sporuri pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase. De asemenea, ei reclamă starea parcului de ambulanţe, care sunt învechite, precum şi lipsa de personal.

Reprezentanţii Federaţiei Ambulanţa solicită în regim de urgenţă modificarea şi completarea Legii 153/2017, cât şi a Regulamentului de sporuri, urgentarea încheierii Contractului – cadru multi-anual de către ministerele responsabile, alocarea de buget pentru anul 2018 în vederea urgentării achiziţiei de ambulanţe anual conform necesarului stabilit şi suplimentarea de posturi la nivelul normativului de personal în vigoare.

De asemenea, reprezentanţii Federaţiei Ambulanţa cer renunţarea la măsura de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat.

Sindicaliştii s-au întâlnit cu premierul Mihai Tudose, pentru a se încerca soluţionarea revendicărilor, însă în urma discuţiilor au decis să continue protestul.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Universitatea Craiova poate deveni matematic campioană chiar de ziua lui Mihai Rotaru, cu două etape înainte de final. Scenariul care aruncă Bănia în aer
Capital.ro
Regulă RAR în România. Șoferii trebuie să obțină declarația de conformitate pentru geamuri. Se aplică amendă în lipsa autorizației
Playtech.ro
Cum verifici ce aplicații îți ascultă microfonul și folosesc camera în fundal
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia a reușit să slăbească după ce a schimbat un singur LUCRU în dieta zilnică
iamsport.ro
Banciu, verdict dur despre cel mai puternic om al lumii: ”Este un psihopat!”
MediaFlux
Primele scenarii după discuțiile neoficiale avute de Nicușor Dan cu liderii fostei Coaliții. Cum ar putea arăta „guvernul de un an”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi