Sindicaliştii din RADET, protest de amploare în Bucureşti

Aproximativ 700 de persoane au anunţat vă vor picheta, începând de marţi, sediul Executivului şi al SC Electrocentrale Bucureşti, nemulţumiţi de situaţia prin care trece furnizorul de agent termic al Capitalei după ce Electrocentrale SA a cerut poprirea conturilor în proporţie de 100 la sută, inclusiv pe salariile angajaţilor şi plăţile curente.
Filip Stan
16 mai 2016, 18:13
Sindicaliştii din RADET, protest de amploare în Bucureşti

Protestele au fost autorizate, iar sindicaliştii anunţă că peste 700 de persoane se vor afla, marţi, între orele 12.00 şi 14.00, la sediul Guvernului, pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa.

„Este inacceptabilă situaţia generată de poprirea impusă de Electrocentrale Bucureşti, care afectează atât angajaţii instituţiei, cât şi acţiunile de zi cu zi desfăşurate de către regie. Lipsa banilor a dus la întârzierea plăţii salariilor şi la blocarea tuturor lucrărilor desfăşurate în această perioadă. Acţiunile au în vedere tragerea unui semnal de alarmă, astfel încât să evităm blocarea sistemului prin oprirea furnizării serviciului de furnizare a energiei termice”, a declarat Ioana Stoica, preşedintele Sindicatului Liber Independent din RADET Bucureşti, într-un comunicat remis agenţiei News.ro.

Conturile RADET sunt poprite în proporţie de 100 la sută încă din aprilie, spun sindicaliştii. Acţiuni de protest au fost anunţate şi în zilele de miercuri şi joi, când vor fi pichete atât la sediul Guvernului, cât şi la sediul Electrocentrale Bucureşti
viewscnt

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cine e cel mai bun antrenor din ultimul an în SuperLiga! Filipe Coelho și Daniel Pancu, cifre fabuloase
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit tragic pentru un tânăr de 28 de ani, în apropiere de Caransebeș. A ajuns cu mașina pe sensul opus și s-a lovit de un TIR
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT