Sindicaliştii Hidroelectrica au renunţat la protest după ce vineri seară s-au blocat în subteran UPDATE

Membrii sindicatului Hidroelectrica Hidrosind au renunţat la protestul de vineri seară, după ce aceştia s-au blocat în subteran la sfârşitul programului de lucru. Luni urmează să aibă loc negocierile privind încheierea contractului colectiv de muncă pentru 2017.
Iulian Tudor
09 dec. 2016, 17:30
Sindicaliştii Hidroelectrica au renunţat la protest după ce vineri seară s-au blocat în subteran UPDATE

UPDATE: Angajaţii Hidroelectrica, membri ai sindicatului Hidrosind, care s-au blocat vineri seară în subteran anunţă că au avut discuţii cu reprezentanţi ai Ministerului Energiei şi au decis să renunţe la proteste până luni, când vor avea alte negocieri cu conducerea ministerului. În funcţie de rezultatul acestor discuţii, sindicaliştii vor decide dacă vor relua sau nu protestele.

„Protestul continuă până când ne bagă cineva în seamă. Fiecare schimb care vine la muncă, rămâne în centrală, nu mai pleacă acasă. Își face treaba 12 ore sau opt ore, depinde cât durează programul normal la fiecare, se termină programul, vine cel care trebuie să îl schimbe, îi preia atribuțiile, iar celălalt rămâne în centrală, se duce în sala de instruire sau în vestiar și stă cuminte. Nu are treabă cu instalațiile. Începând din seara asta. Cei care sunt în centrală acum, la ora ora 19:00 le vine schimbul. Cei care vin își preiau atribuțiile și cei care termină programul se duc să se odihnească în vestiar”, a declarat președintele sindicatului, Nicolae Aurariu, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat, totodată, că programul de negocieri cu conducerea companiei Hidroelectrica va continua, însă, deocamdată, aceasta nu a avut nicio reacție.

„Programul de negocieri continuă normal. Ne vom întâlni săptămâna viitoare, marți. Deocamdată n-am avut nicio reacție oficială pe linie directă, adică să mă sune vreun director să mă întrebe ceva. Colegii mei care au rămas în București azi (vineri n.r) au discutat discuții ca și până acum, toată săptămâna, cu administrația. În schimb, încep presiunile prin directorii din sucursale. Asta este, noi facem față”, a mai spus Aurariu.

El a subliniat că, deocamdată, actualul contract colectiv de muncă fiind valabil până la 31 decembrie 2016, nu se poate declanșa greva.

„În momentul de față nu putem să mergem mai departe cu protestul. Poate mai ieșim în stradă săptămâna viitoare, după ce se liniștesc alegerile, ca să nu fie alte interpretări, însă nu putem merge la grevă acum. Contractul colectiv este valabil până la 31 decembrie. Pe durata de valabilitate a contractului nu se poate declanșa conflictul de muncă. Dacă până la 31 decembrie nu ne înțelegem, abia atunci, de la 1 ianuarie încolo putem declanșa conflictul colectiv. Apelăm la instituțiile specializate pentru mediere, adică la ITM, la Direcția Muncii. Dacă nu reușește nici medierea, abia atunci se poate declanșa greva. Respectăm legea”, a explicat Nicolae Aurariu.

Joi, peste 150 de sindicaliști membri ai Hidrosind au pichetat între orele 12:00-14:00, sediul Hidroelectrica, cerând negocierea contractului colectiv de muncă.

Protestarii și-au manifestat nemulțumirea față de conducerea Hidroelectrica, care nu „dă semne” că ar fi dispusă să încheie un contract colectiv de muncă pentru anul următor.

„Ne manifestăm nemulțumirea față de conducerea Hidroelectrica, conducerea duală, atât directorat cât și Consiliul de supraveghere, care nu dă semne că ar dori cu adevărat să încheiem un contract colectiv pentru anul următor. Concret, contractul colectiv de muncă pe care îl avem în prezent expiră la 31 decembrie 2016. Conform legii, am început negocierile cu 45 de zile înainte. Dânșii au prezentat o propunere foarte simplă, de prelungire a actualului CCM, pe 12 luni, fără nicio mărire salarială”, a declarat Nicolae Aurariu, președinte Hidrosind.

Acesta a precizat că, în pofida faptului ca Hidroelectrica a înregistrat un profit record, de 1,5 miliarde de lei, nivelul de trai al angajaților este mai scăzut în 2016 față de 2012.

„Noi, după 3-4 ani de super profit înregistrat de Hidroelectrica, de achitare a datoriilor pe care le-am avut către diverși creditori, de disponibilizări făcute (de la 5.200 de oameni, am ajuns la 3.300, adică aproape 40% din oameni au plecat), de tăieri de salarii și de alte drepturi, care s-au operat în 2012, 2013, 2014 chiar, și s-a mai pus ceva la loc în 2015-2016, dar nu am ajuns la nivelul de la care am plecat în 2012, deci pe scurt, nivelul salarial, venitul mediu al omului este mai mic în 2016 față de 2012, în condițiile în care a plecat 40% din personal”, a explicat Nicolae Aurariu.

Citeşte şi Sindicaliştii de la Hidroelectrica solicită o majorare salarială, în medie, de 18%

 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Împușcături în complexul Cosmopolis de lângă București, unde fosta concurentă de la Insula Iubirii a fost ucisă anul trecut
Fanatik.ro
Adevărul despre transferul lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova: „Există interes, dar NU de la PAOK!”
Capital.ro
Ce se va întâmpla cu facturile la energie în această toamnă? Ilie Bolojan explică efectele crizei din vară
Playtech.ro
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii și persoanele cu dizabilități
Adevarul
O doctoriță româncă spulberă mitul eficienței nemțești: „E ca în România, mergi pe recomandări și cunoștințe”
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ALERTĂ! Tânăra din imagine este căutată de POLIȚIE după ce a... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, implicat într-un scandal monstru: ”S-au luat la bătaie și au rupt o ușă!”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind Volodimir Zelenski. Putin spune adevărul despre incidentul cu avionul președintelui Ucrainei
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului