Sindicalistul pe care l-ar putea invidia majoritatea românilor. La 70 de ani, are 10.000 de lei pensie, alți 12.000 de lei din patru surse și 100.000 de euro în bancă!

În România, sindicalistul poate avea o bătrânețe frumoasă și lipsită de griji financiare. Pentru asta însă trebuie îndeplinită o condiție esențială: să prinzi cât mai multe surse de încasări, inclusiv la pensie. O demonstrează un reprezentant al clasei muncitoare care, la 70 de ani, are 10.000 de lei pensie, alți 12.000 de lei din patru surse și 100.000 de euro în bancă!
Mircea Filipescu
14 oct. 2026, 22:28
Sindicalistul pe care l-ar putea invidia majoritatea românilor. La 70 de ani, are 10.000 de lei pensie, alți 12.000 de lei din patru surse și 100.000 de euro în bancă!

Sindicalistul = om al muncii, remarcat în special pentru apartenența la o organizație dedicată apărării intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor săi.

La pensie, tot sindicalistul poate fi un cetățean peste medie de fericit, datorită faptului că stă bine cu banii. O demonstrează prim-vicepreședintele Confederației ”Cartel Alfa”, Liviu Apostoiu, care, la vârsta de 70 de ani, încasează o pensie mai mult decât frumoasă – 9.670 de lei net -, la care se adaugă alți 12.000 de lei din patru surse!

Același Apostoiu s-a descurcat onorabil și la capitolul economii. Are strânși circa 100.000 de euro în bancă.

Sindicalistul nu vrea să plece de la ”Cartel Alfa”, deși a depășit deja cu cinci ani vârsta ieșirii din câmpul muncii. E drept, nici alții n-ar face-o, câtă vreme salariul  la confederație este 7.280 de lei pe lună, potrivit Newsweek.

Până în decembrie 1989, Apostoiu a fost inginer-șef în Câmpina. Acolo, la Revoluție, a înființat un sindicat, mai scrie aceeași sursă.

Citește și Locuri de muncă disponibile la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. 16 posturi de director general, scoase la concurs în 15 județe

Cariera de sindicalist l-a dus însă departe, până la funcția de adjunct al șefului ”Cartel Alfa” (Bogdan Hossu).

Liviu Apostoiu încasează și de la Consiliul Economic și Social – 3.000 de lei net -, și de la Hotelul Apolo, unde, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație, are 1.000 de lei net pe lună.

Al patrulea său venit este din Consiliul de Administrație de la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, de unde încasează alți 1.000 de lei pe lună, conform aceleiași surse.

Total venituri din patru surse – 12.280 de lei net pe lună.

Liviu Apostoiu a fost, până nu demult, și în Consiliul de Administrație al Casei de Pensii, poziție din care a fost înlocuit.

CV-ul fericitului sindicalist, mai jos.

Citește și Nouă angajați civili de la UM 02052 Mamaia-Sat au cerut în instanță recunoașterea condițiilor speciale de muncă. Ce a decis Curtea de Apel Constanța