Sindicatele cer trecerea de la salariul minim spre un salariu „adecvat” de trai. Impact bugetar de 4,95 miliarde dolari

Potrivit sindicaliştilor, ”salariul minim nu permite un nivel de trai adecvat, este mai degrabă unul de subzistenţă, ca urmare este normal ca pasul următor pentru o economie sănătoasă să fie documentarea şi introducerea salariului adecvat de trai (SAT)”.
Filip Stan
11 mart. 2025, 14:48
Sindicatele cer trecerea de la salariul minim spre un salariu

Blocul Naţional Salarial (BNS) cere, marţi, trecerea de la salariul minim spre un salariu ”adecvat’’ de trai (SAT), întrucât salariile minime nu permit întotdeauna un trai decent, mai ales în contextul în care, în România, doar 2 din 10 salariaţi au salarii peste salariul mediu brut pe ţară. Introducerea SAT ar însemna venituri bugetare suplimentare anuale de 4,95 miliarde dolari pentru România.

”Doar 2 din 10 salariaţi din România au salarii peste salariul mediu brut pe ţară, rata de sărăcie în muncă este una din cele mai ridicate din Europa, la fel ca şi inegalitatea veniturilor obţinute din muncă. În 20 de judeţe care cumulează peste 24% din salariaţii din România, câştigul salarial mediu brut se situează sub 60% din câştigul salarial mediu brut din Bucureşti. 26% din salariaţii din România îşi au locul de muncă în Bucureşti”, a transmis, marţi, BNS, într-un comunicat de presă.

Un român cu salariu de 4.000 de euro a ajuns să doarmă pe străzi. Cum este posibilă situația incredibilă

Potrivit sindicaliştilor, ”salariul minim nu permite un nivel de trai adecvat, este mai degrabă unul de subzistenţă, ca urmare este normal ca pasul următor pentru o economie sănătoasă să fie documentarea şi introducerea salariului adecvat de trai (SAT)”.

”Întrucât salariile minime nu permit întotdeauna un trai decent, multe companii multinaţionale private s-au angajat, ca la nivelul tuturor operaţiunilor lor globale (jurisdicţii fiscale diferite, facilităţi de producţie, lanţuri de producţie, etc) să plătească salarii mai mari decât cele minime legale, în esenţă, salarii adecvate de trai. În lipsa unui standard a ceea ce înseamnă nivel adecvat de trai, acest angajament rămâne unul strict declarativ. Introducerea SAT ar determina un efect pozitiv semnificativ la nivelul creşterii economice, dar şi la nivelul veniturilor colectate de stat”, a mai transmis BNS.

Sindicaliştii au întocmit şi o listă cu deosebirile dintre salariul minim brut pe economie şi SAT:

Potrivit estimărilor World Economic Forum, citate de sindicalişti, ”o generalizare la nivel global a Salariului de trai adecvat ar contribui cu o creştere a Produsului Intern Brut Global cu 4,6 mii de miliarde anual. Raportat la PIB-ul global al anului 2023 – potrivit datelor Băncii Mondiale de 106,17 mii de miliarde de dolari, SAT global ar contribui cu o creştere efectivă de 4,33% a PIB-ului global”.

BNS a realizat o primă estimare a ceea ce ar însemna pentru economia României generalizarea SAT, fraportat la PIB-ul anului 2023, care, conform statisticilor Băncii Mondiale, s-a situat la nivelul de 350,77 miliarde dolari.

Cât încasează lunar un casier la LIDL în București. Pe lângă salariu mai primește și bonusuri și prime de sărbători

”Prin urmare, potrivit estimării la nivel global dar localizată pentru România, o generalizare a SAT ar putea aduce o creştere de PIB de 15,18 miliarde de dolari, care raportată la ponderea veniturilor totale în PIB (32,6% în 2024), ar însemna venituri bugetare suplimentare anuale de 4,95 miliarde dolari, respectiv aproximativ 1,4% din PIB. În realitate, contribuţia în cazul României ar putea fi mai mare, întrucât ţările mai puţin dezvoltate (non-OECD) tind să aibă salariile minime mult mai mici decât un nivel de referinţă SAT, iar ponderea salariaţilor cu venituri mici în masa salarială (prin urmare şi raportul de sărăcie în muncă) este semnificativ mai mare decât în cazul statelor dezvoltate”, a mai transmis BNS.

 

Sindicaliştii afirmă că ”România este încă foarte departe de media Uniunii Europene în cazul celor mai mulţi indicatori sociali monitorizaţi”.

”În ultimii 10 ani, creşterea economică nu a reuşit decât în foarte mică măsură să reducă inegalităţile economice şi sociale, acestea continuă să prolifereze iar statul se dovedeşte incapabil ca prin transferuri sociale să-şi protejeze cetăţenii aflaţi în nevoie. Remunerarea salariaţilor ca % din PIB continuă să fie în România cu peste 10 puncte procentuale mai redusă decât media UE, din 2016 până în prezent România nu a reuşit să reducă diferenţa faţă de media UE, în 9 ani nu am schimbat nimic în modul de distribuire a valorii adăugate”, a mai transmis BNS:

Potrivit sindicaliştilor, inegalităţile salariale trebuie să se reducă, iar introducerea conceputului de salariu adecvat de trai ar reprezenta un prim pas important pentru a repara măcar parţial inechităţile şi inegalităţile din piaţa muncii din România.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
A fost sau nu penalty la Garita? Cristi Balaj a dat verdictul după cea mai controversată fază din FCSB – Petrolul!
Capital.ro
Câți bani ar trebui să ai economisiți în funcție de vârstă. La 60 de ani, ținta ajunge la sume semnificativ de mari
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte