Sindicatele din administraţie, nemulţumite de Legea salarizării, ameninţă cu blocarea activităţii

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică spun că de majorări semnificative beneficiază doar aleşii şi primarii,nu şi funcţionarii de rang mediu, astfel încât, în perioada următoare, e foarte posibil să blocheze activitatea primăriilor şi ale oficiilor de colectare a taxelor.
Iulian Tudor
10 apr. 2017, 16:48
Sindicatele din administraţie, nemulţumite de Legea salarizării, ameninţă cu blocarea activităţii

,,Întotdeauna au omis să pună la dispoziţie tot ce înseamnă grile de salarizare în Administraţia Locală. E clar o rea-voinţă faţă de Administraţia Locală. Am primit numeroase telefoane din teritoriu, de la oamenii pe care îi reprezentăm, să facem ceva. După ce ne vom întâlni şi ne vom consulta, probabil vom declanşa acţiuni de amploare de protest la nivel naţional, iar cei de la Taxe şi Impozite iau în considerare blocarea instituţiilor de colectare a banilor din taxe şi impozite. Nu au făcut altceva decât să-şi mărească dumnealor salariile, senatori, deputaţi, primarii şi viceprimarii. De când au scos această lege, nu au făcut altceva decât să distrugă tot ce înseamnă salarizare unitară. Noi încercăm să purtăm discuţii acum cu toate federaţiile sindicale de profil, cu toţi liderii sindicali, urmând ca zilele următoare să decidem ce acţiuni vom întreprinde şi când le vom demara. Am făcut scrisori de înaintare către Ministerul Muncii, dacă nu va exista dialog nu ne rămâne altceva de făcut decât să închidem autorităţile publice la nivel naţional”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Pompiliu Buzduga, vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.

În proiectul legii salarizării, publicat, luni, de Partidul Social Democrat, se prevede ca, până în 2022, indemnizaţiile primarilor să ajungă la un nivel de minimum 5.800 de lei şi cel mult 14.065 de lei. În cazul edililor, coeficientul indemnizaţiei se calculează în funcţie de numărul locuitorilor pe care îi are localitatea, astfel: Primarul General al Capitalei – 9.70, primarul unei localităţi de peste 200.000 de locuitori – 8.00, primarul unei localităţi de peste 100.000 de locuitori – 7.00, primarul unei localităţi de peste 50.000 de locuitori – 6.5, primarul unei localităţi de peste 20.000 de locuitori – 6.0, primarul unei localităţi de peste 10.000 de locuitori – 5.5, primarul unei localităţi de peste 5.000 de locuitori – 5.0, primarul unei localităţi de peste 3.000 de locuitori – 4.5, iar primarul unei localităţi cu mai puţin de 3.000 de locuitori – 4.0.

Acest coeficient se înmulţeşte cu valoarea salariului minim pe economie (ex.: Primar General – 9,70 x 1.450 lei = 14.065 lei).

Directorii generali din Administraţia Locală ar urma să aibă salarii cuprinse între 7.282 lei şi 8.072 lei, iar un trezorier şef să aibă un venit cuprins între 6.844 lei şi 7.546 lei. Pentru arhitectul şef al unui oraş, este prevăzut un venit cuprins între 6.229 lei şi 6.844 lei, similar cu cel al unui şef de serviciu.

Pentru un arhivar, un casier, sau un magaziner, venitul maximum ar urma să ajungă în 2022 la 3.750 de lei, similar cu cel al unui şef formaţie pază, în timp ce salariul unui paznic, al unui îngrijitor sau al unui portar ar urma să ajungă la cel mult 3.550 de lei.

Citeşte şi: Legea salarizării unitare, varianta oficială. Grile de salarizare pe categorii profesionale

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT