Sindicatele din învăţământ avertizează: mai multe şcoli riscă să fie închise

Mai multe şcoli riscă să fie închise din cauza costului standard per elev, calculat greşit, fără să se ţină cont de realitatea existentă în unităţile de învăţământ, atrage atenţia Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), care solicită urgent regândirea modului de calcul al acestui cost standard.
Alina Costache
26 ian. 2018, 08:52
Sindicatele din învăţământ avertizează: mai multe şcoli riscă să fie închise

Conform unui comunicat al FSLI, mai multe şcoli sunt somate în această perioadă de conducerile inspectoratelor şcolare, precum şi de Ministerul Educaţiei Naţionale, să ia măsuri care se impun pentru a se încadra în cheltuielile de personal aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2018.

„Aceste cheltuieli sunt stabilite în funcţie de costul standard per elev/preşcolar, care, în multe situaţii, este calculat fără să se ţină cont de realitatea existentă în unităţile de învăţământ. FSLI cere urgent regândirea modului de calcul al acestui cost standard”, se spune în comunicat.

De asemenea, FSLI contestă modul în care este aplicat costul standard per elev, în funcţie de care sunt alocaţi banii pentru salariile angajaţilor din educaţie.

„Sistemul de învăţământ este într-o permanentă dinamică, iar şcolile din România sunt extrem de eterogene dacă ne referim la numărul de elevi la clasă, mediul în care funcţionează sau la componenţa resursei umane şi de aceea modul de stabilire a acestui cost standard ar trebui să ţină cont de toate particularităţile existente pentru o unitate de învăţământ. De asemenea, credem că în funcţie de fiecare situaţie în parte trebuie introduşi indici de corecţie reali, care să ajute la echilibrarea finanţării unităţilor de învăţâmânt. Din păcate, din anul 2011, de când a fost introdus şi până în prezent, valoarea costului standard a fost stabilită în mod arbitrar: Ministrul Finanţelor Publice a aprobat cuantumul sumelor destinate salariilor, iar Ministerul Educaţiei a împărţit aceste sume la numărul de elevi şi preşcolari, rezultând, din condei, costul standard. Aşa am ajuns în situaţia gravă în care mai multe şcoli ar putea să fie închise”, afirmă FSLI.

Liviu Pop: În România sunt 6.200 de şcoli, jumătate în mediul rural. Numărul şcolilor, în scădere faţă de anii trecuţi

Potrivit sursei citate, este vorba despre şcoli mici, cu câte 8-10 copii la clasă, situate în zone izolate, care sunt în pericol de a fi desfiinţate.

„În acest caz trebuie introduşi indici de corecţie acoperitori, pentru că cei care contează, în primul rând, sunt elevii care au dreptul la educaţie! Desfiinţarea unor şcoli, fără a asigura transportul elevilor la o şcoală apropiată, înseamnă o măsură iresponsabilă. Ştim că înfiinţarea sau desfiinţarea unei unităţi de învăţământ intră în competenţa autorităţilor locale şi a inspectoratelor şcolare. Cerem, însă, Ministerului Educaţiei să fie partenerul nostru şi al elevilor, într-un mod real şi să ia măsurile prin care se poate ajunge la un cost standard calculat corect. Elevii şi profesorii nu trebuie să fie sacrificaţi pentru că o şcoală nu se încadrează în limitele de cheltuieli, deşi sunt situaţii speciale”, potrivit FSLI.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită, de asemenea, Ministerului Educaţiei şi stabilirea clară a normativelor pentru personalul didactic auxiliar şi pentru personalul nedidactic, categorii de salariaţi decimaţi numeric în ultimii ani. Trebuie stabilit în mod exact care este un minimum de personal care trebuie să existe într-o unitate de învăţământ, pentru ca acea unitate să funcţioneze normal, astfel încât elevii să nu aibă de suferit.

‘Finanţarea unităţilor de învăţământ este cea mai mare problemă a sistemului educaţional. Guvernanţii trebuie să-şi schimbe mentalitatea în ceea ce priveşte alocarea fondurilor pentru acest domeniu. Trebuie să înceteze bătaia de joc la adresa colegilor noştri sau la adresa elevilor. Suntem puşi într-o situaţie absurdă în care ne simţim ca pe o moşie în care ne milogim în faţa stăpânului să nu ne taie din porţia de mâncare. O ţară care îşi închide şcolile, pentru că guvernanţii nu sunt în stare să asigure fonduri suficiente pentru funcţionarea lor, nu e o ţară condusă spre dezvoltare, e o ţară care pune lacăt pe propriul viitor. FSLI atrage atenţia că nemulţumirile membrilor de sindicat se adună de la o zi la alta, iar calea dialogului social nu va mai fi o soluţie pentru noi să rezolvăm problemele generate educaţiei de către cei aflaţi la putere’, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat