Sindicatele din Învățământ cer numirea a doi miniștri la Educație

Vineri expiră interimatul lui Ilie Bolojan la Ministerul Educației și nici acum nu se știe cine va fi noul ministru. Potrivit unor surse, Ilie Bolojan ar urma să-l numească pe Mihai Dimian, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în fruntea Ministerului Educației. În schimb, sindicaliștii din Educației își doresc numirea a doi miniștri care să își împartă atribuțiile: unul pentru învătământul preuniversitar, altul pentru învățământul superior.
Alina Andrei
26 feb. 2026, 08:45
Sindicatele din Învățământ cer numirea a doi miniștri la Educație
Sindicatele avertizează: se pregătește ELIMINAREA titularizării în sistemul de învățământ DOCUMENT

Ministerul Educației este fără titular de aproximativ două luni, după demisia lui Daniel David, iar în spațiul public au apărut informații potrivit cărora premierul Ilie Bolojan ar urma să îl nominalizeze pe rectorul Universităţii Ștefan cel Mare din Suceava, Mihai Dimian, pentru conducerea instituției.

Doi lideri sindicali au transmis pentru Ziare.com că își doresc numirea a doi miniștri la Educație care să își împartă atribuțiile.

Președintele Federației sindicale „Spiru Haret” (formată din profesori în mediul preuniversitar), Marius Nistor, și Anton Hadăr, președintele Federației sindicale „Alma Mater” (formată din profesori în mediul universitar) au transmis că și-ar dori ca un ministru să se ocupe de profesorii din învățământul superior, iar celălalt să se ocupe de profesorii care predau pentru învățământul pre-universitar (care acoperă elevii până în clasa a XII-a).

„Colegii mei din învățământul preuniversitar consideră că ar fi bine să avem doi miniștri — sau un ministru deplin, alături de unul delegat: unul pentru învățământul superior și cercetare și unul pentru învățământul preuniversitar. Dar este foarte greu de realizat acum, pentru că arhitectura guvernamentală ar trebui modificată prin acte legislative consistente, ceea ce înseamnă în practică un minister în plus. Îmi e greu să cred că domnul Bolojan ar accepta asta, având în vedere că este avid după austeritate.

Personal, ca președinte al Alma Mater, m-am implicat și m-am luptat pentru implementarea acestei măsuri și în trecut, și am reușit, în jurul anilor 2012–2013, când au fost inaugurate două structuri separate pentru Educație, fiecare cu ministrul său. De atunci s-au schimbat multe.

Se poate găsi, desigur, o persoană care să cunoască ambele sisteme — preuniversitar și superior — dar, după cum vedeți, nimeni nu se înghesuie să fie ministru; nu e „bătaie” pe post. Dacă domnul Dimian va accepta postul de ministru, nu va fi ușor, deși e un rector valoros al României.”, a spus Anton Hadăr.

Citește și: Protest al profesorilor la Cotroceni. Sindicaliştii îi cer lui Nicuşor Dan să intervină ca mediator ”pentru a readuce educaţia şi cercetarea în centrul priorităţilor reale ale statului român”

 

Marius Nistor: Ne dorim foarte mult să avem un ministru la Educație care să provină din învățământul preuniversitar

„În momentul de față constatăm că există o inflație de candidați pentru funcția de ministru al Educației, iar plecând de la premisa că majoritatea problemelor sunt în învățământul preuniversitar — care, de peste 10 ani, este poligonul de tragere al unor miniștri proveniți din mediul universitar, experimente mai mult nereușite — observăm că s-au creat grave probleme în școlile și liceele din România.

Ne dorim foarte mult să avem un ministru care să provină din învățământul preuniversitar. Avem suficienți colegi foarte bine pregătiți, care pot face față și cunosc foarte bine problemele sistemului. Ei știu ce anume trebuie schimbat ca să putem vorbi despre un învățământ de calitate — un învățământ preuniversitar care să răspundă așteptărilor elevilor și părinților.

Avem suficienți profesori din preuniversitar cu rezultate extraordinare, inclusiv la olimpiadele internaționale, care știu ce anume au de făcut. Iar dacă clasa politică nu înțelege acest lucru, o variantă ar fi existența unui ministru delegat pentru învățământul preuniversitar — însă un ministru care să ne reprezinte cu adevărat”, a transmis Marius Nistor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT