Singurele propoziții din limba română care se citesc la fel de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga

Limba română este pe cât de frumoasă, pe atât de surprinzătoare. Este una dintre limbile greu de învățat tocmai din cauza ciudățeniilor lingvistice. Însă, cu cât descoperi mai multe astfel de ciudățenii, cu atât parcă limba română îți devine mai dragă.
Irina Dumitrescu
01 mart. 2025, 15:33
Singurele propoziții din limba română care se citesc la fel de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga

Una dintre ciudățeniile din limba română o reprezintă palindroamele, grup de cuvinte sau cuvânt care poate fi citit de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga fără să-și piardă sensul. Etimologic, cuvântul „palindrom” provine de la cuvintele greceşti „palin – înapoi” şi „dromos – drum, direcție”.

În mod tradiţional primele palindromuri sunt atribuite lui Sotades din Maronea (c. 276 î. Hr.), un poet grec care a trăit în Egipt în timpul lui Ptolemeu Philadelphul. Legenda spune că Sotades a scris o satiră veninoasă la adresa conducătorului său, iar Ptolemeu, înfuriat, a ordonat ca Sotades să fie închis într-o cutie şi aruncat în mare.

Din poemele lui Sotades nu s-au păstrat decât fragmente, însă acestea nu conţineau nici un palindrom”, arată dr Octavian Laiu-Despău, în lucrarea „Din lumea jocurilor de cuvinte” (Editura Limes, Cluj Napoca, 2010).

Singurele propoziții din limba română care se citesc la fel din ambele sensuri

Există chiar şi propoziţii palindrom în limba română. Iată câteva exemple:

  • Ele ne seduc cu desenele.
  • Alina m-a luat să stau la Manila.
  • Era o tipă răpitoare!
  • Ene purta patru pene.
  • Ele fac cafele.
  • Icre, pui, ciuperci.
  • E un calorifer Refirolac, nu e?
  • Eram cazac, tot cazac mare!

Dacă facem abstracţie de diacritice, putem considera palindroame şi următoarele propoziţii:

  • Au o nava noua.
  • Sa nu iei un as.
  • Ele fura rufele.
  • El a gatit agale.
  • El o sa faca fasole.
  • Ion a luat luni vinul tau la noi.
  • Maria bea, ca e bairam.
  • Ai ramas acasa, Maria!
  • Era sa pozez o pasare.

Citeste si Cuvântul din limba română pe care mulți îl scriu greșit. Se pronunță diferit față de cum se scrie

Cel mai lung palindrom din română

Cel mai lung palindrom cunoscut din limba noastră are 11 litere și este vorba despre cuvântul „elenofonele”. Este un cuvânt derivat de la „elen” şi face referire la vorbitoarele de limbă greacă.

Cel mai des folosite palindroame din română sunt: elevele, cazac, rotor, tot, rar, rever, târât, Ana, Ada, așa, ața, axa, Anina, civic.

Date palindromice

Palindroamele pot face referire nu doar la grupuri de cuvinte care se citesc la fel de la ambele capete, ci şi la grupuri de cifre. Cel mai elocvent exemplu este cel al datelor calendaristice.

Citeste si Care este cuvântul din limba română care începe și se termină cu vocala „î”. Cei mai mulți dintre noi nu l-au folosit niciodată

  • 10 februarie 2001: 10022001 (10.02.2001);
  • 11 februarie 2011: 11022011 (11.02.2011);
  • 1 octombrie 2011: 1102011 (1.10.2011);
  • 21 februarie 2012: 21022012 (21.02.2012);
  • 2 octombrie 2012: 2102012 (2.10.2012);
  • 4 octombrie 2014: 4102014 (4.10.2014);
  • 5 octombrie 2015: 5102015 (5.10.2015);
  • 6 octombrie 2016: 6102016 (6.10.2016);
  • 7 octombrie 2017: 7102017 (7.10.2017);
  • 8 octombrie 2018 8102018 (8.10.2018);
  • 9 octombrie 2019 9102019 (9.10.2019);
  • 2 februarie 2020 02022020 (02.02.2020);
  • 12 februarie 2021 12022021 (12.02.2021);
  • 22 februarie 2022 22022022 (22.02.2022).

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Fanatik.ro
Ce lovituri fabuloase pregătește Dan Șucu la Rapid. Transferurile care îi pot face campioni pe giuleșteni
Capital.ro
Schimbare importantă pentru întreținerea la bloc. Cum vor plăti în continuare proprietarii costurile. S-a decis în Parlament
Playtech.ro
Ce salariu va avea un profesor cu 23 de ani vechime după noua lege a salarizării. Diferența față de venitul actual este uriașă
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marjane Satrapi! Celebra scriitoare și-a găsit sfârșitul la scurt timp după ce și-a pierdut soțul
iamsport.ro
Prunea spune că FCSB ar trebui ”să ascundă” un fotbalist în momentul interviurilor: ”Te faci de râs, nu îl mai trimiteți!”
MediaFlux
A riscat totul pentru funcția de premier. Decizia luată de Eugen Tomac cu o zi înainte de desemnare
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți