Sir Elton John a comis-o grav în timpul unui concert. Incredibil ce i-a făcut unui fan

Elton John este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști britanici, cu o reputație profesională de neegalat. Artistul nu s-a ferit niciodată să stea cât mai aproape de admiratorii săi, nici în timpul concertelor, nici la evenimente publice, dar o mică neînțelegere l-a scos din minți și a făcut poate pentru prima dată un gest surprinzător.
Ionela Marcu
04 mart. 2018, 11:49
Sir Elton John a comis-o grav în timpul unui concert. Incredibil ce i-a făcut unui fan

În timpul unui concert din Las Vegas (Statele Unite), Elton John și-a invitat câțiva dintre fanii din primele rânduri, pe scenă, alături de el, să se strângă în jurul pianului, scrie click.ro.

Citeşte şi Elton John ar putea renunţa la turnee, după o carieră de 50 de ani

La început, a părut totul cât se poate normal, dar când unul dintre admiratorii suiți pe scenă a început să se apropie mai mult de cântăreț și chiar a îndrăznit să atingă pianul și pe artist, Elton John s-a enervat și a părut că îi adresează niște cuvinte jignitoare pentru a-l face să se depărteze.

Din fericire pentru el, cuvintele nu s-au auzit în microfon, dar filmat de aproape, se poate citi destul de bine pe buzele sale ce a vrut să spună, un „F*ck off” destul de evident, care cu siguranță nu a fost bine primit de persoana în cauză, dar cu toții au fost apoi nevoiți să coboare de pe scenă.

„Gata cu venitul pe scenă în timpul melodiei Saturday Night, ați făcut-o lată!”, le-a spus apoi, mai în glumă, mai în serios Elton John. Acesta nu a fost singurul incident avut în Las Vegas. Când a mai concertat aici, i s-a întâmplat să fie lovit în față.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT