Sir Peter Hall a murit. A fost una dintre cele mai mari personalităţi culturale ale Marii Britanii

Sir Peter Hall, fondatorul Royal Shakespeare Company și fost director al National Theatre din Marea Britanie, a murit la vârsta de 86 de ani.
Filip Stan
12 sept. 2017, 13:54
Sir Peter Hall a murit. A fost una dintre cele mai mari personalităţi culturale ale Marii Britanii

Potrivit National Theatre, Sir Peter Hall a decedat luni la University College Hospital din Londra, înconjurat de familie.

National Theatre „anunță cu profundă tristețe moartea fostului său director, Sir Peter Hall, unul dintre cele mai mari nume ale teatrului britanic”, se indică în anunțul făcut de instituție.

La rândul său, Royal Shakespeare Company i-a adus un omagiu lui Hall, descriindu-l ca pe „un mare regizor de teatru și de operă”, dar și ca pe „un politician care a luptat pentru arte”.

Sir Peter Hall era născut pe 22 noiembrie 1930, iar la vârsta de 29 de ani a fondat Royal Shakespeare. În anul 2011 a fost diagnosticat cu o formă de demenţă.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
UEFA l-a evidențiat pe Vladimir Screciu, dar Andrei Vochin l-a pus la zid! Ce i-a reproșat fotbalistului de la Craiova
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT