SITUAŢIE INCREDIBILĂ. La târgul de joburi bate vântul, românii preferă şomajul VIDEO

Cine are carte, are parte. Cine nu are Bacalaureat, are ajutor de şomaj, deci nu e obligat să îşi caute un loc de muncă. Iar joburi sunt cu miile, chiar şi pentru cei care nu au o diplomă sau o calificare, informează România TV. La Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi a bătut vântul vineri, iar explicaţia a fost dată chiar de unul dintre participanţi: tinerilor nu le arde de muncă.
Iulian Tudor
25 sept. 2015, 10:10
SITUAŢIE INCREDIBILĂ. La târgul de joburi bate vântul, românii preferă şomajul VIDEO

Bursa locurilor de muncă din această toamnă pare să nu-i intereseze pe cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă. 25.000 de locuri de muncă au fost puse la bătaie la nivel naţional. Locuri de muncă plătite cu salariul minim de 1.050 de lei, dar şi joburi care ajung la mii de lei pe lună. Chiar şi aşa, angajatorii abia dacă au avut cui să prezinte oferta.

„Avem oferte pentru absolvenţi destul de bune. Pentru operator PC şi nu se cer cine ştie ce abilităţi foarte mari, noi venim cu oferte. Dacă ei apar, mai avem pe transporturi tot aşa interesant, îi aşteptăm”, a spus un angajator.

„Sunt joburi care sunt aplicate. Vorbim pe partea de call-center, lucrători comercial, vulcanizatori, pentru muncitorii necalificaţi”, a spus un alt angajator.

Doar că nimic nu pare să îi încânte pe şomerii cu sau fără diplomă. Puţini au fost cei care au venit hotărâţi să plece cu un contract de muncă.

Aproape 500.000 de absolvenţi de liceu nu au reuşit să ia Bacalaureatul, mulţi dintre ei renunţând imediat după prima sesiune de examen. Tot ei îngroaşă rândurile şomerilor şi nu pot fi angajaţi decât ca muncitori necalificaţi. Aceştia beneficiază de un ajutor de şomaj de 250 de lei pe o perioadă de şase luni.

Citeşte şi Absolvenţii de facultate care nu îşi găsesc un loc de muncă pot primi ajutor de şomaj

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT