Situaţie scandaloasă în sănătate. Medicii primesc sporuri mai mici din cauza legii

Angajaţii din sănătate încasează sporuri mai mici chiar şi cu 50% decât ar trebui, pentru că legea nu este actualizată, informeaza România TV. Sindicaliştii au avut o întâlnire de urgenţă cu ministrul Sănătăţii pe această temă la Palatul Victoria. Legea va fi modificată de luna viitoare, promite ministrul.
Filip Stan
23 feb. 2017, 16:37
Situaţie scandaloasă în sănătate. Medicii primesc sporuri mai mici din cauza legii

Proiectul de lege care reglementează plata sporurilor şi care trebuia modificat acordă medicilor mai puţini bani faţă de valoarea reală pentru fiecare specialitate.

În proiectul de regulament existau sporuri mai mici decât sunt în plată în prezent. Vă enumăr secţiile care tratează pacienţi cu TBC, HIV, marii arşi. Ei în momentul ăsta au spor de 100% la salariul de bază, iar în proiectul de bază erau sporuri de 85%„, a declarat Iulian Pope, prim-vicepreşedinte Sanitas.

Iar secţiile nou înfiinţate nu erau nici menţionate în proiect. Spre exemplu, într-o secţie de tratat accidente vasculare nou înfiinţată, medicii încasează un spor de 15%, deşi ar trebui să încaseze un spor de ATI de 75%.

Avem secţii de Oncologie care au primit un spor şi cu o formulare nefericită, nu pot beneficia de el la salariile din 2016„, a precizat Iulian Pope.

Ministrul Sănătăţii i-a chemat pe sindicalişti la o întâlnire de urgenţă la Palatul Victoria pe această temă.

Domnul ministru a înţeles, a promis că prin noul regulament nimeni nu va avea veniturile diminuate. Pe de altă parte, o altă problemă, ministrul ne-a asigurat că e deschis dialogului, reaşezarea sistemului de sporuri la sistemul de azi„, a spus prim-vicepreşedintele Sanitas.

Ministrul Sănătăţii promite că din luna martie, angajaţii din sănătate vor primi sporurile corecte.

Iată ce sporuri şi ce cuantumuri vor fi acordate angajaţilor din Sănătate de la 1 martie:

Spor de până la 85% din salariul de bază pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase pentru:

  • personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică și al Institutului Național de Sănătate Publică care participă efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave cu potențial mare de extindere stabilite de Ministerul Sănătății;
  • personalul sanitar care îşi desfăşoară activitatea în laboratoarele de microbiologie din cadrul direcţiilor de sănătate publică, care lucrează teste HIV/SIDA;
  • personalul încadrat în secții/compartimente pentru arși.

Spor pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase, de 45 – 85% din salariul de bază, pentru:

  • personalul care lucrează la Spitalul Tichileşti – leprozerie;
  • personalul care lucrează la morgi, necropsii şi în prosecturi din unităţi sanitare, institutele de medicină legală şi serviciile de medicină legală judeţene;
  • personalul din unitățile sanitare care participă efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave cu potențial mare de extindere stabilite deMinisterul Sănătăţii;
  • personalul care lucrează în unităţi de pneumoftiziologie (spitale şi sanatorii);
  • personalul de specialitate medico-sanitar, de specialitate din compartimentele paraclinice şi auxiliar sanitar din secţiile sau compartimentele cu paturi în care sunt îngrijiţi bolnavi de SIDA şi din laboratoarele ce deservesc aceste paturi;

Spor pentru condiţii deosebit de periculoase, de 70% din salariul de bază, pentru:

  • personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din structurile de primire a urgenţelor – UPU-SMURD şi UPU;
  • personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar de intervenţie din serviciile de ambulanţă;
  • personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din secţii şi compartimente cu paturi de ATI şi de terapie intensivă.

Spor pentru condiţii deosebit de periculoase, de 45 – 70% din salariul de bază, pentru:

  • personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din secţiile şi compartimentele cu paturi din specialităţile psihiatrie şi psihiatrie pediatrică/neuropsihiatrie infantilă;
  • muncitorii care asigură supravegherea bolnavilor psihici periculoşi.

Spor de pentru condiţii periculoase, de 25% din salariul de bază:

  • personalul din unităţi de boli infecţioase;
  • personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din secţii şi compartimente cu paturi de boli infecţioase;
  • personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din secţii şi compartimente cu paturi de neonatologie;
  • personalul mediu sanitar şi auxiliar sanitar din sala de naşteri;
  • personalul din laboratoarele şi compartimentele de analize medicale;
  • personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică care lucrează cu tulpini virulente sau culturi vii în laboratoare sau compartimente de diagnostic sanitar uman.

Spor pentru condiţii deosebite de stres, risc sau încordare psihică foarte ridicată, de 25% din salariul de bază, pentru:

  • personalul din unităţile de urgenţe neurovasculare/unități de accidente vasculare cerebrale acute;
  • personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din secţii şi compartimente cu paturi de neurologie şi neurochirurgie;

Cine primeşte spor pentru condiţii periculoase, de 15% din salariul de bază:

  • personalul din laboratoarele şi secţiile de cercetare care execută cercetări chimice, fizico-chimice, sinteze chimice, analize instrumentale în staţiile-pilot şi micropilot, pentru obţinerea unor noi substanţe;
  • personalul din laboratoarele şi compartimentele de cercetări biologice, inframicrobiologice, microbiologice, virusologice şi biochimice;
  • personalul din secţiile, laboratoarele şi compartimentele pentru cercetarea, producerea şi controlul serurilor şi vaccinurilor;
  • personalul care lucrează neprotejat cu lasere de mare putere;
  • personalul din laboratoarele şi compartimentele de colectare a sângelui, precum şi personalul din laboratoarele şi compartimentele de preparare a produselor sanguine labile din centrele de transfuzie sanguină judeţene şi al municipiului Bucureşti;
  • personalul din secţiile, compartimentele şi cabinetele de dermatovenerologie, unde se tratează boli transmisibile;
  • personalul din cabinetele de boli infecţioase;
  • personalul care efectuează lucrări de vidanjare şi cel care efectuează lucrări de curăţare canale ape uzate;
  • personalul din sterilizare;
  • personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din laboratoarele de explorări funcţionale;
  • personalul din laboratoare şi compartimente de analize medicale, de bacteriologie, parazitologie, inframicrobiologie, microbiologie, virusologie, imunologie, enzimologie, chimie sanitară, toxicologie, analize chimice, biologice, biochimice şi citologice din cadrul direcţiilor de sănătate publică.

Spor pentru condiţii deosebite de stres, risc sau încordare psihică foarte ridicată, de 15% din salariul de bază, pentru:

  • personalul care lucrează pe calculator cel puţin 75% din programul normal de lucru;
  • personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar care asigură urgenţele medico-chirurgicale de gradele 0 şi 1 până la restabilirea funcţiilor vitale ale pacienţilor, încadrat în spitalele judeţene şi în spitalele de urgenţă din centrele universitare, cu excepția personalului încadrat în structurile de primire urgență;
  • personalul de specialitate medico-sanitar din laboratoarele de angiografie;

Spor pentru condiţii vătămătoare de 10% din salariul de bază pentru:

  • liftieri;
  • personalul care efectuează activitatea manuală de vidare şi umplere cu agenţi frigorifici şi termici a agregatelor şi instalaţiilor (freon, xilen, toluen, amoniac etc.);
  • personalul care lucrează cu nămol sau hidrogen sulfurat;
  • personalul din unităţile sanitare din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale care lucrează în locuri de muncă aflate sub acţiunea câmpurilor electromagnetice de radiofrecvenţă produse de emiţători de radiodifuziune, televiziune, emiţători pentru comunicaţii, staţie de radiolocaţie, instalaţii de curenţi de înaltă frecvenţă, staţiile de radio de US şi UUS, radioreleele în unde metrice, decimetrice, centimetrice, radiogoniometrele şi staţiile de bruiaj;
  • personalul care manipulează deşeuri toxice;

Cine primeşte spor de condiţii periculoase, de 10% din salariul de bază:

  • personalul din preventoriile de pneumoftiziologie;
  • personalul care lucrează cu animale de experienţă care prezintă pericol de contaminare;
  • personalul care deserveşte crescătoriile şi depozitele de animale de experienţă şi personalul care deserveşte rampa de gunoi;
  • personalul care lucrează în laboratoarele şi compartimentele de tehnică dentară;
  • personalul din laboratoarele de tratare şi valorificare a nămolurilor reziduale unde există pericol de contaminare;
  • personalul de cercetare din secţiile, laboratoarele, colectivele şi nucleele de neuropsihomotori şi neuromotori;
  • personalul care lucrează cu aparate de electroterapie ce produc radiaţii electromagnetice;
  • personalul din spălătorii, călcătorii şi crematorii;
  • personalul sanitar care lucrează permanent la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare;
  • preoţii;

Cine primeşte spor pentru condiţii periculoase, de 7% din salariul de bază:

  • personalul mediu sanitar de igienă din structurile care acordă servicii medicale ambulatorii de specialitate, spitale, sanatorii şi preventorii;
  • personalul care lucrează în compartimentele de infecţii nozocomiale;
  • personalul care lucrează în laboratoare şi compartimente de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile.
  • personalul sanitar care lucrează permanent la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare şi personalul mediu sanitar de igienă din dispensarele medicale din cadrul direcţiei de sănătate publică.

Spor de condiţii vătămătoare, de 7% din salariul de bază:

  • personalul care lucrează în compartimentele de arhivă;
  • personalul care lucrează în cadrul laboratoarelor de analize fizico-chimice şi în staţiile de clorinare, precum şi personalul care recoltează şi manipulează probe de ape reziduale şi nămoluri;
  • personalul care lucrează la prepararea la locul de muncă a vopselelor, baiţurilor, grundurilor, emailurilor şi lacurilor pe bază de nitroceluloză, răşini sintetice, miniu de plumb, gudron şi alte substanţe toxice, precum şi personalul care utilizează aceste substanţe prin pulverizare sau pensulare;
  • muncitorii care lucrează la repararea, întreţinerea şi încărcarea acumulatorilor electrici din plumb;
  • personalul care lucrează prin suflarea aparaturii de laborator la flacără (repararea şi confecţionarea de piese şi aparate de laborator);

Spor de condiţii de muncă vătămătoare, de 5% din salariul de bază va fi acordat pentru personalul care lucrează la aparatele de multiplicat (la xerox, orming, gestetner, rotaprint, piloris, heliograf), care lucrează permanent în activităţile frigorifice (în camere congelatoare unde temperatura este sub -10 grade C) şi pentru personalul muncitor care lucrează la exploatarea centralelor termice cu cărbune, păcură, combustibil lichid uşor, gaze naturale şi alţi combustibili.

VEZI AICI Lista COMPLETĂ a sporurilor şi cuantumurilor acordate personalului din sistemul sanitar

DailyBusiness
Ministrul Energiei explică de ce este golit Lacul Vidraru. „Am văzut teoriile conspiraționiste semi-reptiliene, niște aberații cât casa”
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Diana Munteanu a impresionat în costum de baie! Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Raport cutremurător: tortură și tratamente inumane filmate la Spitalul de Psihiatrie Săpoca. Tăcerea sfidătoare a ministrului Sănătății
Capital.ro
Șoferii, taxați pe kilometru condus. Măsura pe care o pregătește Guvernul în România. Se va plăti chiar și de 18 ori mai mult
Playtech.ro
Dezamăgirea românilor care merg în Lefkada în această perioadă. „În loc de pod dai de un feribot”. Turiştii stau ore întregi la coadă
Adevarul
Ultimul trend la nivel mondial: suzeta pentru bărbați, folosită ca metodă anti-stres. Nebunia a început de la un fotbalist și de la un artist
wowbiz.ro
A murit! Doliu în showbiz. Detalii șocante despre tragedia momentulu
Evz.ro
Școală de sec. XXII. Cu AI la catedră, elevii învață doar două ore pe zi
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
O femeie a fost ucisă cu sânge rece de partenerul ei, în Constanța. Bărbatul a înjunghiat-o în propria lor locuință
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au anunțat când va avea loc prima ninsoare din toamna 2025 în România. Data exactă
iamsport.ro
Florin Prunea s-a enervat în platou: ”Cine e maimuțoiul ăsta să se ia de mine?! A făcut numai la comandă totul, nu știe pe ce lume trăiește cârnatul ăsta”
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI Imagini rare cu bunica Maria Băsescu. Organizare impecabilă cu nepoții: le-a cumpărat o groază de rechizite, dar i-a pus să și le care singuri VIDEO și FOTO
stirilekanald.ro
Mihai, un român de 24 de ani, a murit sub privirile neputincioase ale prietenilor
Răsturnare de situaţie în cazul gravului accident de pe A1. Tinerii loviţi mortal de TIR s-ar fi aruncat îmbrăţişaţi pe şosea. Update