Skijet-urile vor putea fi folosite doar în larg, din sezonul estival viitor

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, susţine că din sezonul estival următor cei care se plimbă cu skijet-urile nu o vor mai face printre turişti, ci doar în larg, dincolo de diguri.
Iulian Tudor
20 sept. 2013, 14:25
Skijet-urile vor putea fi folosite doar în larg, din sezonul estival viitor

Radu Mazăr a declarat, vineri, că vor fi realizate nişte culoare pentru ca skijet-ul să poată ajunge de la plajă în largul mării, potrivit Mediafax.

„Ideea mea cu skijet-urile nu a fost de a le retrage către nord, ci de a face nişte culoare să iasă perpendicular de pe plajă până în dreptul digurilor şi de-abia de la diguri încolo să poată să facă ce vor cu ele. Deci ieşirea să fie perpendiculară şi în vara care va veni aşa se va întâmpla. Acolo unde nu sunt diguri, înspre nord, o să balizăm împreună cu Apele Române în aşa fel încât să fie menţinută linia paralelă cu malul din dreptul digurilor”, a explicat Radu Mazăre.

El încă nu s-a gândit ce sancţiuni vor primi cei care nu respectă acest lucru, dar este posibil să fie aduşi la mal şi să le fie opriţi banii daţi pentru închiriere.”Cei care nu respectă vedem ce sancţiuni vom acorda, dar în principiu bănuiesc că se duce după el, îi ia skijet-ul, îi ţine banii şi îi dă viteză să meargă acasă la el fără jet”, a menţionat Radu Mazăre.

Măsura va fi luată pentru ca turiştii care fac baie în mare să nu mai fie deranjaţi de prezenţa skijet-urilor şi pentru a nu se mai produce accidente.

În vara acestui an un turist a fost rănit uşor după ce a fost lovit în umăr de un skijet.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
„Efectul de turmă” la U Cluj – Rapid 3-4! Expertul în xenofobie explică scandările ultrașilor. „Societatea este rasistă!”
Capital.ro
Cum să începi o afacere fără bani în șapte pași. Cinci modele de business cu investiții reduse în 2027
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
Radu Banciu și-a spus părerea sinceră despre Donald Trump: ”A făcut lucruri bune”
MediaFlux
Zelenski s-a impus în fața lui Putin. Ucraina a recuperat mai multe teritorii cheie
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT