Slovacia, ţara cu cea mai mare rată de infectare din lume, continuă lockdown-ul într-o altă formă. Menţine restricţiile doar pentru nevaccinaţi

Slovacia, care deţine în prezent cea mai mare rată de infectare cu noul coronavirus din lume, va începe de vineri să relaxeze restricţiile pe care le-a impus în urmă cu două săptămâni, prin redeschiderea centrelor comerciale pentru vaccinaţi şi cei care au trecut prin boală.
Daniel Spătaru
08 dec. 2021, 16:53
Slovacia, ţara cu cea mai mare rată de infectare din lume, continuă lockdown-ul într-o altă formă. Menţine restricţiile doar pentru nevaccinaţi

„Cei mai ameninţaţi în prezent sunt grupul celor nevaccinaţi şi ei trebuie să suporte consecinţele”, a declarat prim-ministrul Eduard Heger, la anunţarea acestei relaxări parţiale a restricţiilor sanitare în Slovacia.

Relaxarea se va aplica în cazul centrelor care vând produse neesenţiale şi serviciilor religioase, însă pentru un număr redus de persoane, în timp ce călătorii care folosesc mijloacele de transport în comun vor trebui să prezinte certificatul verde, scrie The Slovak Spectator.

În prezent, doar 48 % din populaţia Slovaciei este vaccinată cu schemă completă.

Citeşte şi Europa se reîntoarce la momentul martie 2020. Lockdown total si în Slovacia, după modelul Austriei

Staţiunile de schi din ţară se vor redeschide sâmbătă, iar hotelurile – inclusiv restaurantele – din 25 decembrie, însă doar pentru persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19 sau care au trecut prin boală.

Prezenţa fizică la cursurile din şcolile primare şi gimnaziale va fi suspendată din 13 decembrie, iar de la această dată va intra în vigoare învăţământul cu predare online.

Citeşte şi Concediu fără plată sau munca de acasă pentru toţi angajaţii fără certificat verde, din Slovacia. Companiile care nu respectă regula vor fi închise

Ministrul slovac al Sănătăţii, Vladimír Lengvarský, a propus ca aceste măsuri de relaxare parţială să continue până pe 9 ianuarie, deşi un comitet de experţi ce consiliază Guvernul de la Bratislava a sugerat ca actualul lockdown să fie menţinut până pe 16 decembrie.

Slovacia, o ţară cu 5,3 milioane de locuitori, a înregistrat o rată cumulată pe şapte zile de 1.377 de infectări la 100.000 de persoane.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT