SMURD Iaşi are un nou elicopter, la jumătate de an de la accidentul din Republica Moldova

La mai bine de jumătate de an de la accidentul din Haragâş, Republica Moldova, la Iaşi a ajuns un nou elicopter SMURD, cu ajutorul căruia vor interveni cinci medici şi opt asistenţi.
Filip Stan
17 ian. 2017, 17:55
SMURD Iaşi are un nou elicopter, la jumătate de an de la accidentul din Republica Moldova

Noua aeronavă va executa misiuni în toate judeţele Moldovei, dar şi peste Prut. La manşa elicopterului a fost, marţi, comandorul Lucian Lupescu, adjunctul comandantului Detaşamentului Aeromedical din cadrul Inspectoratului General al Aviaţiei. „A fost un zbor în regulă, în siguranţă, la apropierea de Iaşi este multă ceaţă. Este elicopterul care va fi în serviciul SMURD de astăzi şi va opera şi în zona transfrontalieră, în Republica Moldova, se vor relua misiunile acolo. Prima dată intrăm în seriviciu eu cu colegul meu, apoi vor intra cei desemnaţi de la Iaşi şi din când în când vor mai veni colegi din ţară care să-i ajute”, a declarat Lucian Lupescu, potrivit Mediafax.

Pilotul Andrei Botezatu, unul dintre cei care va fi la comanda noului EC 135 va fi în curând unul dintre cei mai tineri comandanţi de echipaj. „Aşteptăm colegii din Republica Moldova să ne solicite în misiuni, suntem pregătiţi 24 din 24 să intervenim atât în Moldova noastră cât şi în Republica Moldova”, a declarat jurnaliştilor Andrei Botezatu. Alături de el, în misiuni va fi tot timpul pilotul Tudor Găşpărel, de la Unitatea Specială de Aviaţie de la Iaşi, care a mai făcut misiuni şi cu fostul elicopter SMURD Iaşi.

Misiunile aeromedicale au fost întrerupte la Iaşi de pe 2 iunie. „Echipa medicală este pregătită. Zborurile se efectuează doar pe criterii strict medicale, nu se efectuează zboruri la cerere şi dacă condiţiile meteo permit. Întotdeauna, din 2011, operează echipa din Iaşi şi medici care au fost rezidenţii noştri, care au post de lucru în altă parte şi au contract de gărzi pe mai multe tipuri de gărzi, din Spitalul Militar Iaşi, Spitalul Roman şi Spitalul Judeţean Vaslui. Nu există obligativitate pentru activitatea pe elicopterul SMURD, ci dintre medicii şi asistenţii care au pregătirea şi nivelul de experienţă necesar”, a declarat Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD Iaşi.

Pe 2 iunie elicopterul SMURD Iaşi, de tip EC135 cu numărul de înmatriculare 347 s-a prăbuşit în Republica Moldova în Raionul Haragâş. Medicul Mihaela Dumea, asistentul Gabi Sandu, piloţii Voicu Şocae şi Doru Gavril şi-au pierdut viaţa în acel accident aviatic, în timp ce erau într-o misiune de salvare a unui pacient. În memoria lor, la Haragâş va fi construit un monument care să le amintească tuturor de sacrificiul făcut de eroii de la SMURD Iaşi. Acesta a fost cel de-al doilea accident aviatic în care a fost implicat un elicopter SMURD Iaşi.

Prima tragedie a avut loc în urmă cu 11 ani. Pe 9 ianuarie 2006, elicopterul SMURD Iaşi cu un echipaj format din doi piloti, medic şi asistent, s-a prăbuşit la 3 km de pista aeroportului Iaşi. Medicul Liliana Puiu şi asistentul medical Mioara Haută, piloţii Vasile Valentin Mihai Stănescu şi Mihai Augustin Toma şi-au pierdut viaţa în acel accident aviatic.

Citeşte şi Noul elicopter al CJ Constanţa, care înlocuieşte aparatul prăbuşit în 2014, a devenit operaţional

 

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Joao Paulo și Jovo Lukic, out?! FIFA le lovește în plin pe FCSB și Universitatea Cluj
Capital.ro
Semne de întrebare la Moscova: șefa băncii centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, a dispărut
Playtech.ro
Ce perioade sunt considerate vechime la pensie chiar dacă nu ai avut un loc de muncă. Mulți români nu știu că se iau în calcul
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc dezastruos la un hotel din Republica Dominicană! O femeie și-a pierdut viața și alți 1.700 de turiști au fost evacuați
iamsport.ro
Scandalul-monstru din vestiarul României la CM 1994. Gică Popescu și-ar fi ”trimis” un coleg acasă, după conflictul cu secundul: ”Te-am făcut mare antrenor, vezi-ți de treaba ta!”
MediaFlux
Horoscop de weekend 20-21 iunie. Ce rezervă astrele pentru fiecare nativ
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?