Şofer de ambulanţă beat, accident grav. O femeie însărcinată a fost rănită

O femeie de 23 de ani a ajuns, marţi, la spital după ce o ambulanţă a intrat în maşina pe care o conducea, pe fondul nerespectării semnificaţiei unui indicator de circulaţie. Şoferul ambulanţei consumase băuturi alcoolice.
Filip Stan
02 oct. 2017, 13:21
Şofer de ambulanţă beat, accident grav. O femeie însărcinată a fost rănită

O ambulanţă din municipiul Tecuci a fost implicată într-un eveniment rutier, care a avut loc la intersecţia străzii Traian cu strada Radu Negru din Galaţi. „Conducătorul autospecialei, un bărbat de 55 ani, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Stop” şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 23 ani, din localitatea Chiraftei”, a declarat comisarul Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Potrivit adevarul.ro, în urma impactului, femeia a fost rănită, fiind transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Tânăra de 23 de ani este însărcinată.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultat pozitiv fiind înregistat doar în cazul bărbatului, care a prezentat o alcoolemie de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT