Șoferii din România, obligați să își schimbe permisele. Ce prevede noua directivă a Comisiei Europene

Șoferii din România vor fi obligați să își schimbe permisele, după ce directiva Comisiei Europene obligă statele să ia măsuri pentru modernizarea permiselor de pe teritoriu Uniunii Europene.
Filip Stan
02 apr. 2025, 18:10
Șoferii din România, obligați să își schimbe permisele. Ce prevede noua directivă a Comisiei Europene
Șoferii din România, obligați să își schimbe permisele. Ce prevede noua directivă a Comisiei Europene

Toți șoferii din România sunt obligați să își schimbe permisele, în urma unei noi directive venite de la Comisia Europeană. Prin intermediul acesteia, au fost adoptate noi măsuri pentru modernizarea permiselor de pe teritoriul Uniunii Europene, urmând să se treacă la digitalizarea acestora.

Șoferii din România, obligați să își schimbe permisele

Conform noilor decizii de la Comisia Europeană, toți șoferii din UE vor fi obligați, până la data de 19 ianuarie 2033, să își schimbe permisele. Astfel, urmează să se treacă la permisul auto digital, care va fi stocat în Portofelul Digital de Identitate al UE.

Pe lângă faptul că toate permisele vor fi schimbate, iar datele vor fi stocate într-un sistem comun, vor avea loc și alte schimbări majore. Vârsta necesară pentru a obține permisul de conducere va fi redusă la 17 ani, iar șoferii mai în vârstă vor fi verificați periodic.

Citește și : COD RUTIER 2025. Noi reguli pentru șoferi, apare un nou permis de conducere

Comisia Europeană a adoptat o serie de măsuri ce au scopul de a moderniza regulile privind permisele de conducere în întreaga Uniune Europeană, iar România este și ea direct vizată. Actualizările afectează milioane de șoferi, facilitând recunoașterea permiselor în UE și anumite țări terțe.

Permisele de conducere digitale vor fi stocate în Portofelul Digital de Identitate al UE și vor putea fi accesate prin dispozitive mobile, facilitând înlocuirea, reînnoirea și transferul permiselor între statele membre. După o perioadă de tranziție, acestea vor deveni standard, iar cele fizice vor rămâne disponibile la cerere.

Citește și : Permis de conducere de la 17 ani. Cine îl va putea obține și în ce condiții

În anumite condiții, va fi permis tinerilor de numai 17 ani să conducă și camioane, măsură menită să contribuie la reducerea deficitului de șoferi în sectorul transporturilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Multipla campioană a României a pierdut tot și a ajuns să doarmă în Gara de Nord: „Am două regrete în viață”
Capital.ro
Gigi Becali a dezvăluit cine este singurul român în fața căruia se înclină: Este unul singur. Smerit, om bun, n-ai văzut așa ceva
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România